Connect with us
Advertisement

Administrație

Clădirea Primăriei Ceru-Băcăinți, reabilitată termic cu bani din PNRR. Contractul de finanțare a fost semnat. Valoarea lucrărilor

Publicat

Clădirea Primăriei comunei Ceru-Băcăinți va fi reabilitată termic printr-o investiție de peste 422.000 de lei, finanțată prin PNRR. Contractul a fost semnat recent de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Potrivit documentației, în lipsa finanțării obținute, bugetul local al comunei nu putea susține lucrările de reabilitare a imobilului, ce vizează reducerea costurilor de întreținere cu minim 30%.

Contractul de finanțare prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectul „Reabilitare moderată a sediului Primăriei comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba” a fost semnat, a anunțat vineri ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. Valoarea finanțării este de 422.367,66 lei, fără TVA.

Potrivit proiectului, clădirea Primăriei Ceru-Băcăinți a fost construită în anul 1949, având o vechime de 74 de ani. Imobilul este localizat pe strada Principală (DJ 107 U), nr. 5.

Clădirea are regimul de înălțime D + P și o suprafață utilă de 142,80 mp.

Potrivit auditului energetic, se propun următoarele tipuri de lucrări:

  • izolarea termică a pereților exteriori
  • izolarea termică a plăcii sub pod
  • înlocuirea tâmplăriei exterioare din lemn și metal cu tâmplărie eficientă energetic
  • asigurarea calității aerului interior prin ventilare naturală sau ventilare hibridă a spațiilor comune
  • montarea de becuri economice
  • îndepărtarea obiectelor care împiedică cedarea de căldură a radiatoarelor către încăperi
  • introducerea între perete și radiator a unei suprafețe reflectante care să reflecteze căldura radiantă către camere

De asemenea, prin expertiza tehnică se propune refacerea tencuielilor exterioare afectate, se va reface corespunzător sarpanta din lemn și învelitoarea unde este cazul, iar trotuarele de gardă din jurul clădirii se vor executa cu panta înspre exteriorul acesteia.

Reabilitarea clădirii va conduce la o reducere cu minim 30% a necesarului de energie primară.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement