Clădirea Primăriei Întregalde urmează să fie reabilitată termic și dotată cu un sistem de panouri fotovoltaice. Valoarea investiției se ridică la peste 750.000 de lei. 

Primăria Întregalde a lansat joi, 7 septembrie, în SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare și extindere a clădirii Primăriei. Valoarea totală este estimată la 752.031,26 de lei, fără TVA.

Publicitate

Potrivit documentației, obiectivul specific al investiţiei constă în reabilitarea clădirii Primăriei din localitatea Întregalde, cu scopul de a oferi locuitorilor din acest sat condiții mai bune prin accesul la servicii publice de înaltă calitate.

Revitalizarea mediului rural: Conștientizare și investiții pentru dezvoltare durabilă a comunității locale

„Mediul rural constituie un procent semnificativ din totalitatea UAT-urilor atât la nivel local cât și la nivel național. Deoarece populația din zonele rurale a migrat către orașele din imediata vecinătate, populația îmbătrânește constant, și este nevoie de o conștientizare a calităților și beneficiilor de a locui într-o astfel de zonă pitorească, și de investiții pentru a atrage populația tânără înspre o dezvoltare durabilă a comunității locale”, se precizează în caietul de sarcini.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Obiectivele investiției

Proiectul vizează:

  • creșterea eficienței energetice a clădirii în scopul reducerii emisiilor de carbon prin sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei regenerabile în clădirile publice
  • îmbunătățirea performanțelor energetice a clădirii Primăriei Întregalde;
  • reducerea consumului termic;

Clădirea se situează în intravilanul comunei Întregalde, în localitatea Întregalde, str. Principală, nr. 3. Terenul are o formă aproximativ rectangulară, cu o adâncime maximă de 70 m de la limita estică și o deschidere la stradă de 40,17 ml, limita sud-est.

Pe terenul studiat se află clădirea Primăriei și Căminul cultural, imobile edificate în anul 1957.

Publicitate

Ce lucrări sunt propuse

Pentru realizarea investiției se propun următoarele tipuri de lucrări:

  • reabilitarea termică a suprafețelor opace
    • izolarea soclului cu un strat de polistiren extrudat de minim 5 cm grosime
    • izolarea termică a pereților din cărămidă cu un strat de vată minerală de minim 10 cm grosime
  • reabilitarea termică a plăcilor / planșeelor
    • izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel al clădirii cu vată minerală bazaltică având o grosime de 20 cm
    • izolarea termică a plăcii peste sol cu polistiren extrudat XPS  de 5 cm grosime
  • reabilitarea instalațiilor electrice
    • montarea unui sistem de panouri fotovoltaice având o capacitate de minim 10 kWh instalați
Publicitate