Connect with us
Advertisement

Eveniment

CLASA PREGĂTITOARE 2017: Aproape 2.500 cereri de înscriere validate în judeţul ALBA. Listele cu locuri libere

elevi clasa pregatitoare

Publicat

Aproape 2.500 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost aprobate în judeţul Alba, în prima etapă. Un număr de 22 de solicitări au fost respinse, având în vedere că familiile copiilor nu domiciliau în circumscripţia şcolii, iar unităţile respective de învăţământ nu mai aveau locuri, potrivit informaţiilor transmise de inspector şcolar general adjunct Monalisa Borza.

Citește și ÎNSCRIERI în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018 – 2019. CALENDAR şi metodologie, publicate de MEN

Până în 16 martie, în prima etapă de înscrieri la şcoală, potrivit evidenţelor IŞJ Alba, au fost înregistrate 2.515 de cereri, fiind admise 2.493. Cei 22 de copii care nu au prins loc în clasa pregătitoare mai au o şansă, în etapa a doua.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a afişat listele cu candidaţii înmatriculaţi şi locurile rămase libere în urma primei etape de înscriere în clasa pregătitoare 2017. De asemenea, este publicată şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

Vezi: Lista copiilor admisi in prima etapa 2017-2018

Vezi: Locuri ramase libere dupa prima etapa 2017-2018

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 6 aprilie. Între 7 – 13 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

La nivelul judeţului Alba, sunt 3.024 de locuri planificate pentru clasa pregătitoare, în planul de şcolarizare 2017-2018. Din acest total, 125 de locuri sunt la “step by step” (5 clase), 2.690 la învăţământ în sistem tradiţional, 50 pentru învăţământ în limba maternă germană, 79 pentru limba maternă maghiară, 4 la rromani, 50 pentru învăţământ particular (Liceul “Sf. Iosif”) şi 26 de locuri pentru învăţământul special.

În prima etapă, părinţii sau tutorii legali şi-au putut înscrie copiii până în data de 16 martie, inclusiv. Cererile-tip au fost completate online sau la unitatea de învăţământ în care părintele doreşte înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online s-a făcut zilnic, în intervalul orar 8.00 – 18.00 (luni-vineri), respectiv 9.00 – 13.00 (sâmbătă). Vezi: Formular cerere tip inscriere clasa pregatitoare etapa I 2017

Prioritatea la repartizare:

– în primă fază, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat asta prin cererea de înscriere;

– în a doua fază, sunt procesate cererile părinților care au solicitat înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripție, pe locurile rămase libere;

– ulterior, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri.

„Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2017 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017 inclusiv pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2017-2018, sau ai celor pentru care evaluarea (..) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la grădiniță în grupa mare”, se arată în metodologie.

Totodată, în cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2017, inspectoratele școlare /unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

„În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat”, se mai arată în metodologie.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în prima etapă (27 februarie – 16 martie) stabilită pentru înscrierea copiilor înînvățământul primar în anul şcolar 2017-2018, au fost depuse și validate, la nivel naţional, 154.102 cereri.

Dintre acestea, au fost admise 152.872 de cereri, reprezentând 99,2% din totalul solicitărilor înregistrate. Astfel, 130.526 de cereri (84,7%) au fost admise la prima opțiune făcută pentru școala de circumscripție, 21.443 de cereri (13,9%) au fost admise la prima opțiune făcută pentru altă școală, iar 903 cereri (0,6%) au fost admise la a doua opțiune  făcută pentru școala de circumscripție. Celelate 1.230 de cereri (0,8%) vor fi soluționate în a doua etapă, deoarece nu conțineau opțiunea aferentă revenirii la școala de circumscripție

Din cele 154.102 cereri introduse, 129.413 cereri (84%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită până la data de 31 august 2017 (inclusiv), iar 24.689 de cereri (16%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită începând cu data de 1 septembrie 2017. Pe medii de rezidență, 83.286 de cereri (54%) provin din mediul urban, iar 70.816 cereri (46%) din mediul rural.

Anul trecut, în prima etapă au fost admise 166.698 de cereri, adică 99,1% din totalul celor 168.226 de cereri înregistrate.

CALENDARUL înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018

A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare

23 martie 2017: Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Informarea Ministerului Educației Naționale de către comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.

24 martie – 30 martie 2017: Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.

31 martie – 5 aprilie 2017: Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea, în aplicația informatică, adatelor dincererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în aceastăetapă.

6 aprilie 2017: Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

7 – 13 aprilie 2017: Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.

Vezi integral: Anexa 2 OMEN 3247 – metodologie inscriere

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement