Înainte cu câteva zile de începerea înscrierilor în clasa pregătitoare și clasa I, inspectorul școlar general, Dorin Sandea, alături de inspectorii școlari generali adjuncți, Marcela Dărămuș și Rodica Groza, au vorbit, vineri, într-o conferință de presă la sediul IȘJ Alba, despre noile prevederi ale metodologiei, explicând, pas cu pas, în ce constă procedura.

Publicitate

Pe internet, pe pagina Inspectoratului Școlar Județean Alba, au fost afișate circumscripțiile școlare din județul Alba, atât din mediul urban cât și din cel rural, cu numele unității de învățământ, adresa, pagina de internet și străzile arondate. Vedeți AICI la ce școală este arondat copilul dumneavoastră.

Tot pe pagina de internet a IȘJ Alba au fost afișate informații despre metodologia de înscriere, calendarul înscrierii, evaluarea psihosomatică, linia de Tel-Verde, dar și informații utile pentru părinți.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În zilele de 30 martie și 7 aprilie, la fiecare școală care desfășoară activități specifice clasei pregătitoare, se organizează Ziua Porților Deschise, în care părinții, copiii și  alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților școlare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ și cu alți părinți.

Vedeți AICI programul Zilei Porților Deschise la școlile din Alba Iulia.

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare și clasa I

Luni, 1 aprilie, la sediile unităților de învățământ și al inspectoratului școlar, dar și pe site-urile acestora, va fi afișat programul de completare a cererilor tip de înscriere în învățământul primar.

Publicitate

Între 2 și 22 aprilie, are loc completarea cererilor-tip de înscriere, de către părinți, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copilului.

Pe 29 aprilie vor fi afișate numele elevilor înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista cu copiii neînscriși după etapă.

Între 2 și 17 mai are loc cea de-a doua etapă de înscriere, cu completarea și depunerea cererii-tip la secretariatul unității de învățământ dorite.

Pe 24 mai va fi afișată lista finală a copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

La linia de telefon TelVerde - 0800816258 - funcțională de luni, 1 aprilie, se pot obține informații despre clasa pregătitoare și înscriere, zilnic, între orele 8.00 și 16.00.

Publicitate

De asemenea, pe fiecare pagină de internet a școlilor (accesibilă din tabelul circumscrpțiilor școlare) din județ sunt disponibile informații despre numărul de clase și de elevi, oferta școlară, structura unității de învățământ, programe speciale, informații pentru părinți și galerii foto din sălile de clasă.

Comisia județeană de înscriere în clasa pregătitoare 2013 - 2014 este formată din președinte inspector școlar general adjunct Marcela Dărămuș, secretari inspectorii Dan Bordean, Eugenia Ignat, Alexandra Popa, Camelia Henegar.