Connect with us
Advertisement

Actualitate

Claudiu Răcuci, deputat PNL de Alba: “Recomand investițiile în tablouri! Vîlcov e oficial la Guvern”

claudiu racuci

Publicat

Deputatul PNL Claudiu Răcuci aduce critici dure la adresa „celor care i-au înșelat pe cetățeni, în trei rânduri numai în ultimul an, vânzând iluzii de o viață mai bună”, de creșteri salariale substanțiale și de majorări ale pensiilor, „când, în realitate, toate programele scrise de Vîlcov au dus la creșteri de prețuri, tăieri de lefuri și amânări pentru majorarea punctului de pensie”.

„Ne amintim cu tristețe de anul abia încheiat, 2017, în care cei care au câștigat puterea prin înșelăciune, PSD-ALDE, susținuți fățiș de UDMR, au lovit cu putere în toate fundamentele statului, economiei și societății românești. Au lovit cu putere în justiție, mai întâi cu ordonanțe de urgență, iar mai apoi cu propuneri legislative neconstituționale. Scopul – ca să scape pielea colegilor și prietenilor condamnați sau trimiși în judecată, pentru acte și fapte de corupție. Au lovit în economia privată, mai ales în agenții economici autohtoni, adică a acelor cărora le promisese că îi protejează și îi sprijină, ciuruind politica fiscală și mutilând Codul fiscal de nu mai puțin de 261 de ori! Dacă din cele 365 de zile ale anului 2017 scădem zilele nelucrătoare de sâmbătă și duminică, ajungem la o concluzie tristă! PSD și ALDE au făcut câte o modificare la Codul fiscal în fiecare zi lucrătoare a anului. Și, măcar dacă după acele lovituri la adresa agenților economici și consumatorilor ar fi strâns mai mulți bani la bugetul de stat!

Din păcate, veniturile bugetare au fost sub 30% din PIB, iar calvarul trăit de agenții economici, costurile suplimentare acoperite din buzunarul lor au fost imense. Au lovit în salariații și din domeniul public, dar și din domeniul privat. Pe cei din sectorul bugetar, pe profesori, pe medici, pe cei mai mulți dintre funcționari i-au înșelat dându-le cu o mână și luându-le cu două mâini. Pentru angajații din sectorul privat, tragedia este și mai mare, unii dintre ei, cei care au contracte de muncă cu timp parțial, ajungând să aibă chiar salarii negative! Da! Adică să aducă bani de acasă. Au lovit în pensionarii de asigurări sociale, adâncind inechitățile între persoane care au muncit la fel, dar au pensii diferite. Pensionarilor le-au confiscat jumătate din majorarea punctului de pensie prevăzută expres de lege. Au fost și pensionari fericiți! Da! Este vorba despre acei pensionari ”speciali”, obosiți de muncă la vârste ”înaintate” de 40 de ani și care încasează astăzi pensii mai mari decât lefurile colegilor care continuă să meargă la muncă! Asta este echitatea socială pe care a adus-o PSD și ALDE în România? Nu! Acesta este disprețul celor 3 guverne orchestrate de Liviu Dragnea față de cei care muncesc onest.

Pe tot parcursul anului 2017 s-au făcut nenumărate aprecieri asupra persoanei care a gerat toate aceste măsuri absurde. Nu de puține ori s-a spus că domnul Darius Vîlcov a fost și este cel care conduce, cu mandat de la Dragnea, guvernele PSD-ALDE. Vîlcov ”creierul” spuneau oameni politici și jurnaliști importanți. Personal, m-am abținut să fac asemenea aprecieri, însă, de săptămâna trecută, adică din momentul în care doamna Dăncilă nu s-a mai ferit, ci l-a numit oficial pe Darius Vîlcov în structura Guvernului, se demonstrează că acele critici chiar aveau fundament. Vîlcov conduce Guvernul! El este adevăratul prim-ministru, iar doamna Dăncilă va intra foarte repede în rolul de purtător de cuvânt al lui Vîlcov și Dragnea.

Ceea ce mă sperie și ar trebui să sperie oricare cetățean român este faptul că măsurile proaste luat anul trecut nu reprezintă decât începutul sarabandei. PSD și ALDE au început deja să se reîncălzească subiectul reintroducerea impozitul progresiv și a impozitului pe ”gospodărie”, iar domnul Vîlcov nu este străin de aceste noi manevre!

Nu vreau să fiu greșit înțeles. Nu am nimic cu persoana domnului Vîlcov. Cu toate acestea, domnia sa, acuzat în nenumărate dosare penale de infracțiuni de corupție, ar fi trebuit să facă un pas în spate până își clarifică problemele în justiție. De asemenea, Darius Vîlcov este expresia totală a neputinței PSD și ALDE în a promova oameni integri și programe de guvernare bazate pe măsuri de creștere reală a standardului de viață al populației, nu pe minciuni și înșelătorii”, transmite deputatul PNL de Alba Claudiu-Vasile Răcuci.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement