Connect with us
Advertisement

Actualitate

Claudiu Răcuci: „Pe 1 octombrie închidem România? Termenul din Legea nr.146/2017 expiră sâmbătă, iar Guvernul Tudose tace, pentru că este vinovat!”

Publicat

claudiu racuci Claudiu Răcuci, deputat PNL de Alba, avertizează asupra faptului că data limită prevăzută în Legea nr. 146/2017, prin care s-a prorogat termenul din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, va expira sâmbătă, 30 septembrie, iar mai mult de jumătate dintre instituţiile publice şi agenţii economici ar trebui să-şi sisteze activitatea sau să aştepte sancţiunile legale.

„După aproape doi ani de când ne-am „deşteptat” şi am conştientizat cu toţii că instituţiile trebuie să fie adaptate corespunzător pentru a asigura protecţia cetăţenilor împotriva incendiilor, constatăm că mai puţin de jumătate dintre acestea îndeplinesc condiţiile legale pentru autorizare şi mai puţine au obţinut autorizaţiile. În ceea ce priveşte instituţiile publice, această situaţie are o cauză simplă şi precisă! Guvernul a obligat instituţiile să se conformeze standardelor, însă nu le-a dartşi banii necesari pentru a face investiţiile. Aşa se face că mii de şcoli, zeci de spitale şi aproape toate clădirile administraţiilor publice centrale şi locale, chiar şi muzee, nu au obţinut încă autorizaţiile de funcţionare. Dacă este să vorbim despre agenţii economici, atunci ştim cu toţii că pentru firmele mari, conformarea a fost destul de simplă, pentru că au resurse financiare şi, oricum, ele veneau cu un asemenea know how din străinătate. Problemele mari au fost întâmpinate de agenţii economici mici şi mijlocii! Pentru aceştia, investiţiile, chiar dacă au costat câteva mii de euro, au fost realizate, dar provocarea cea mai mare a fost să reuşească să ţină piept birocraţiei din instituţiile de autorizare.

Sâmbătă, 30 septembrie, expiră termenul pentru obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu. Ce facem, însă, după această dată? Închidem şcolile? Închidem spitalele? Închidem ţara? Sau iarăşi ne facem că nu ştim că avem o lege cu norme precise? Iar prorogă Guvernul termenul sau se face că nu ştie? Nu am auzim de la Guvernul Tudose nici o şoaptă în această chestiune, pentru că ştie că dacă nu ar fi tăiat banii pentru investiţiile publice programate în anul 2017, nu aveam nicidecum o asemenea situaţie” a declarat Claudiu-Vasile Răcuci, deputat PNL.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement