Connect with us
Advertisement

Economie

Clement Negruţ anunţă noi angajări şi lucrări în forţă la nodul rutier de autostradă din Lancrăm

Publicat

Deputatul Clement Negruţ a venit, vineri, în conferinţa de presă a PDL Alba, cu noi informaţii privind stadiul lucrărilor la autostrada Orăştie-Sibiu. Acesta a anunţat că numărul muncitorilor angajaţi să execute această investiţie a crescut în ultimele luni, iar, până la mijlocul lunii aprilie, alte aproximativ 30 de persoane vor primi un loc de muncă pe perioadă determinată, la acest tronson.

„Numărul de angajaţi în momentul de faţă este în creştere. Dacă aveam  aproximativ 130 de angajaţi la începutul anului, acum ne apropiem de 170 de angajaţi, urmând ca până la mijlocul lui aprilie să ajungem la 200. Numărul angajaţilor creşte pe măsură ce complexitatea lucrării va creşte”, a declarat Negruţ.

Deputatul a făcut precizări şi vizavi de stadiul lucrărilor aflate în desfăşurare la nodul de autostradă de la Lancrăm: „Lucrările continuă cu forajele care se execută în zona podurilor. Dacă acum o lună erau atacate trei din cele cinci poduri, în prezent sunt atacate toate, prin lucrările de foraj, la trei dintre ele deja fiind turnaţi pilonii de susţinere. La ieşire din Lancrăm, toţi cei patru piloni de susţinere a podului peste autostradă, pentru că acolo va fi un pod peste autostradă pe care va trece drumul naţional, sunt în lucru. Tot acolo se lucrează la turnarea elevaţiei care va prelua sarcina de pe grinzi. Turnarea elevaţiei va începe de săptămâna viitoare, iar acum se fac lucrări de executare a cofrajelor. De săptămâna viitoare, se va lucra intens la decopertare în adâncime şi terasament. Deja putem spune că au început efectiv lucrările principale ale autostrăzii. Aceste lucrări se desfăşoară între kilometrii 27+500, adică în zona ieşirii din Lancrăm şi în zona motelului, la ieşire din Sebeş. La sfârşitul săptămânii va fi atacată lucrarea de decopertare şi terasamente între kilometrii 36 şi 39, între Răhău şi Cut. Au fost două probleme cu care ne-am confruntat. Una este legată de relocarea stâlpilor de energie. O să mă deplasez la Ministerul Transporturilor. Am fost şi am avut acolo o discuţie atât cu cei de la CNADR, precum şi cu cei de la Ministerul Economiei, a fost încheiată o minută între CNADR şi cei de la Electrica, prin care se face o modificare a proiectului, astfel încât stâlpii care trebuie relocaţi să se afle în interiorul Coridorului expropriat al autostrăzii, ca să nu se mai intre în renegociere cu cetăţenii. A doua problemă este referitoare la acel pod peste calea ferată care a fost proiectat pentru două linii de rulare şi, la solicitarea celor de la Hozindustrie, care vor să îşi construiască şi ei o nouă cale de rulare, şi aici s-a ajuns la modificarea proiectului, astfel încât acolo vom avea un pod care avea o deschidere mai mare, astfel încât să cuprindă şi această a treia cale de rulare. Modificările de proiect nu vor afecta însă termenele finale ale proiectului”, a conchis Negruţ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement