Connect with us
Publicitate

Actualitate

Clerul şi comunităţile parohiale ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, implicate în dezvoltarea de proiecte sociale

Publicat

Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Caransebeşului şi Arhiepiscopia Timişoarei derulează în prezent faza a doua a proiectului „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei”, cofinanţat de Fondul Social European.

Odată cu intrarea în noul an bisericesc, proiectul a trecut la al doilea modul de cursuri de formare, care se vor finaliza la sfârşitul acestei luni, cu certificarea a 460 de persoane ca manager de proiect. În paralel cu derularea cursurilor, echipa de management a proiectului a avut o întâlnire de lucru cu echipele de implementare de la nivelul celor 6 judeţe implicate. Întrunirea a avut loc la Moneasa, în judeţul Arad, iar din Alba au participat 80 de persoane.

Scopul proiectului este de a aduce în prim plan acţiunea Bisericii de „ieşire în lume”, de implicare în viaţa şi organizarea societăţii româneşti, la nivel parohial şi nu numai, ca purtătoare de grijă şi, totodată, cunoscătoare a situaţiilor şi nevoilor pe care le întâmpină familiile şi grupurile ce trăiesc în condiţii sociale precare.

Prin intermediul preoţilor şi a credincioşilor de bună inimă, Biserica vine în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă societatea, în special celor de ordin social-economic şi propune soluţii, oferă sprijin şi identifică persoanele sărace.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate