Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO-VIDEO: INCENDIU la Clubul Bamboo din Capitală. Zeci de persoane au fost rănite, iar clădirea a ars complet. Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis dosar penal

Publicat

incendiu bamboo Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 4.00, zeci de persoane au fost rănite, într-un incendiu violent produs la Clubul Bamboo, din Bucureşti. În urma incendiului, clubul s-a prăbuşit. Autorităţile au activat codul roşu de intervenţie.

Zeci de persoane au ajuns la spital cu intoxicaţii cu fum, fracturi şi atacuri de panică.

Cauza incendiului nu este cunoscută. Potrivit viceprimarului sectorului 2, Dan Cristian Popescu, Clubul Bamboo nu avea autorizaţie de funcţionare.

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pe reţeaua de socializare, în legătură cu acest incident:

bamboo incendiu 16 „În incendiul din clubul bucureștean nu și-a pierdut viața, din fericire, nici un om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporții. Reguli și legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înțelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol. Le doresc însănătoșire grabnică celor răniți și mulțumesc salvatorilor!”, a scris preşedintele.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat pentru Digi24 că s-au făcut mai multe controale în clubul Bamboo, încă din 2009, ultimul având loc în luna noiembrie anul trecut. A precizat că exista un termen pana la 30 iunie 2017 în care clubul trebuia să obţină autorizaţia de functionare.

Raed Arafat a declarat că, potrivit unui bilanţ oficial, 38 de persoane au fost transportate la spitalele din Capitală. În prezent, doar 10 se mai află internate. Acestea au suferit intoxicaţii cu fum sau hipotermii. La faţa locului a fost amplasat un spital mobil.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis dosar penal pentru distrugere.

 

„Toate dotările privind evacuarea au fost funcţionale. Clubul deţine toate documentele necesare”, a declarat avocatul clubului.

Administratorul clubului Bamboo a ajuns, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, la Secţia 7 de Poliţie pentru a fi audiat însă bărbatului i s-a făcut rău şi a fost transportat la spital.

Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că aproximativ 40 de persoane au ajuns la spitale în urma incendiului, o singură persoană fiind grav rănită. O victimă se află intubată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală, fiind intoxicată cu monoxid de carbon.
incendiu bamboo 20 „Situația este sub control, clădirea este prăbușită, într-adevăr, dar mai sunt focare, colegii se luptă contra lor și incendiul putem să zicem că este controlat. Echipele medicale de intervenție – o mare parte le-am trimis înapoi la stații, din serviciul de ambulanță și SMURD au rămas câteva echipaje aici numai pentru sprijin. Și colegii de la pompieri vor începe să reducă numărul echipajelor care sunt la fața locului”, a afirmat Arafat, într-o declarație de presă susținută în jurul orei 7.00.

Un martor a declarat că în club se fuma, deşi era interzis.

Toţi pompierii din Bucureşti s-au aflat la faţa locului.

Sute de oameni erau în club, în momentul izbucnirii incendiului. Potrivit martorilor, o persoană a sărit de la etaj pentru a se salva din flăcări.

YouTube video

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital. De asemenea, oricine deține informații relevante despre alte posibile victime sau legate de izbucnirea incendiului pot suna la numărul respectiv de telefon.

incendiu 1 bamboo Un locatar din apropierea clubului Bamboo a povestit la Digi24 că alarma de incendiu s-a declanșat cu puțin înainte de ora 4.00. A observat ca peretele blocului vecin era roșu, a ieșit pe balcon și a început să filmeze. La un moment dat, flăcările ajungeau până la nivelul etajelor 4-5. „Norocul nostru, al locatarilor, a fost că n-a bătut vântul dinspre lac spre bloc, ca de obicei”, a povestit acesta.

Am ieșit printre primii și mirosea a instalații electrice încinse. De câteva minute nu mai funcționa aerul condiționat. Nu a luat foc de la țigări”, scris pe Facebook o utilizatoare a rețelei sociale.

Potrivit unui martor ocular, focul ar fi izbucnit dintr-odată și ar fi cuprins tot clubul. Nu s-a auzit nicio explozie în prealabil, dar, spune martorul, este exclus să fi pornit de la o țigară. Se pare că totul ar fi pornit de la scena unde se aflau dansatoarele.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – descrierea intervenţiilor şi situaţia persoanelor rănite

UPDATE, ora 10:00: Zece persoane mai sunt internate în spitalele din Capitală, nouă la Spitalul Floreasca și o persoana la Spitalul Pantelimon.

UPDATE ora 8:00 Nu mai sunt răniți la fața locului. A fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.

UPDATE: 38 de persoane s-au prezentat la spitale. 11 rămân pentru investigații.

Situația victimelor:

Spitalul Floreasca: 16 persoane admise în UPU, 3 au rămas pentru investigații medicale.

Spitalul Universitar: 5 prezentări, zero internări

Spitalul Sf. Pantelimon: 5 prezentări, 3 rămași pentru investigații

Spitalul Colentina: 3 prezentări, 1 la investigații

Spitalul Elias: 6 prezentări: 4 rămași pentru investigații

UPDATE: La fața locului a fost și un echipaj de scafandrii pentru a verifica lacul, în eventualitatea în care unele persoane s-ar fi aruncat în apă.

UPDATE: Au fost transportate la spital cu ambulanțe SABIF și SMURD 21 de persoane. 17 persoane s-au prezentat în unitățile de primiri urgențe, deplasându-se cu mijloace proprii.

UPDATE: Incendiul se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați.

UPDATE: Ora 5.43 La această ora, sunt 22 persoane care au primit îngrijiri la unitățile spitalicești: 13 Spitalul Floreasca (unul intubat), 5 Spitalul Universitar, 2 Spitalul Pantelimon, 2 Spitalul Colentina (au părăsit spitalul, refuzând internarea)

UPDATE: Până acum, 10 victime au fost transportate la Spitalul Floreasca și 2 la Spitalul Sf. Pantelimon și au intoxicații cu fum și hipotermie.

UPDATE: La nivelul Bucureștiului a fost activat PLANUL ROȘU, ca urmare a unui incendiu puternic care a izbucnit la Clubul Bamboo. La fața locului sunt peste 20 de autospeciale de stingere, 27 de echipaje medicale SMURD, 4 autospeciale pentru victime multiple, mașini de descarcerare, un spital mobil și 26 de ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

bamboo inainte de incendiu „Bamboo Club a fost fondat în 2002 şi a devenit în scurt timp unul dintre cele mai cunoscute cluburi de noapte din Sud-Estul Europei, graţie unei capacităţi uimitoare şi unui stil unic. Construit să impresioneze prin decor, muzică, dansatori, show-uri. Artişti internaţionali cunoscuţi care au urcat pe scena clubului Bamboo au stabilit un standard între cluburile de noapte din Bucureşti, la nivel înalt”, este prezentarea clubului pe pagina de Facebook.

Clubul avea o suprafaţă de 10.00 de metri pătraţi.

Deşi legea interzice fumatul în cluburi şi restaurante, în clubul Bamboo se fuma fără nicio restricţie. Dovadă imaginile filmate chiar de Revelion de reporterii Realitatea TV.

Legea antifumat prevede că nerespectarea prevederilor ei de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei. Iar patronii localurilor sunt amendaţi cu 5.000 lei la prima abatere.

La a doua, amenda creşte la 10.000 lei şi se poate ajunge la suspendarea activităţii. Iar cluburile şi restaurantele care recidivează riscă amenzi suplimentare de 15 mii lei şi închiderea unităţii.

În iunie 2005, pe clubul situat pe malul Lacului Tei a fost distrus complet de un incendiu izbucnit pe terasa din lemn a discotecii. În mai puțin de o oră, clubul a fost cuprins în întregime de flăcări.

Incendiul s-a produs la un an şi două luni după tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căreia au murit 64 de tineri, iar legislaţia a fost schimbată.

“La 64 de săptămâni de la incendiul din Colectiv, istoria se repetă și un nou club din București este mistuit de flăcări. Din fericire, nu sunt răniți grav, însă se putea întampla o nouă tragedie. Cum de mai e posibil așa ceva după toate cele întâmplate?”, a fost mesajul postat sâmbătă dimineață de Asociația Colectiv GTG, pe o rețea de socializare.

Asociaţia își propune monitorizarea anchetelor în desfășurare în cazul incendiului de la clubul Colectiv.

surse: realitatea.net, digi.ro

surse foto-video: Facebook (IGSU, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, alţi utilizatori ai reţelei de socializare)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement