Connect with us
Advertisement

Actualitate

Clubul de fotbal Dinamo București, aproape de vânzare. Cu cine a bătut palma Ionuț Negoiță

Publicat

Clubul de fotbal Dinamo București este foarte aproape să fie vândut câtre un acționar din Spania. Ionuț Negoiță, actualul finanțator al clubului, ar fi ajuns la o înțelegere cu un fond de investiții spaniol, condus de Herminio Menendez, pentru vânzarea clubului. Acest lucru a fost confirmat de Ioan Andone, potrivit gsp.ro.

Miercuri, Ionuț Negoiță s-a întâlnit cu reprezentanții fondului de investiții spaniol și potrivit unor surse GSP, ”în principiu au ajuns la un acord și până vineri ar trebui să cedeze cele 82% din acțiuni”.

Din primele informații se pare că Negoiță va vinde clubul pe o sumă simbolică, iar ibericii vor plăti datoriile de peste 3 milioane de euro ale echipei de fotbal.

Mai mult, Ioan Andone, actualul manager general de la FC Voluntari, va deveni noul președinte al formației din ”Ștefan cel Mare”.

”Eu știu că lucrurile sunt pozitive și au evoluat. Mai sunt de pus la punct ultimele amănunte. Eu le-am spus că Dinamo e un brand, le-am explicat ce înseamnă Dinamo. Există garanția! Le-au cerut o garanție de 3 milioane și am înțeles că s-a făcut.

Eu nu am participat, am vrut doar să fac bine. Nimeni nu a avut atâta răbdare precum au spaniolii. Alaltăieri mi-au spus că lucrurile sunt bune, că se va cumpăra. Nu e vorba de o persoană, e vorba de un fond de investiții. Se discută din 10 martie. Eu sunt dinamovist și încerc să fac bine!”, a spus Ioan Andone miercuri, pentru Digi Sport.

Cine este Herminio Menendez, reprezentantul fondului de investiţii care preia Dinamo

Herminio Menendez este acţionar şi reprezentantul fondului de investiţii, însă şi un nume foarte cunoscut în sportul spaniol. Fost canotor, omul de afaceri în vârstă de 66 de ani a fost medaliat cu argint la Jocurile Olimpice Montreal 1976 – barca de 4 rame, Moscova 1980 – barca de două rame şi bronz la aceeaşi ediţie, în barca de două rame, potrivit telekomsport.ro

Şi-a încheiat cariera după Jocurile Olimpice Los Angeles 1984, a intrat în Comitetul Olimpic Spaniol şi a deţinut ulterior funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Spaniole de Canotaj. De asemenea, a făcut parte din Comisia pentru Sport, unde a participat la elaborarea unei legi a sportului, în 1989.

În ianuarie 1994 a schimbat domeniul şi a mers către fotbal. A fost numit director general la Sporting Gijon, unde proiectul său a dus la rezultate peste aşteptări.

Rezultatele bune i-au adus o ofertă de la FC Sevilla, pentru funcţia de director general, în decembrie 1996, care atunci se afla într-o situaţie financiare foarte delicată. Herminio Menendez a pus la cale un plan de redresare, a reuşit să echilibreze situaţia financiară şi a transformat clubul într-o echipă care avea să devină o forţă a Spaniei. De asemenea, Herminio Menendez este cel care l-a crescut pe Monchi – unul dintre cei mai apreciaţi manageri de fotbal. De altfel, i-a şi lăsat lui Monchi funcţia pe care o avea la FC Sevilla.

surse: gsp.ro, antenasport.ro, telekomsport.ro.

sursă foto: Facebook – FC Dinamo București

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    vineri, 15.05.2020 at 19:03

    Negoita asta, a facut basici in palma cu cati a batut palma ! Fara stadionul Dinamo nimeni nu cred ca cumpara.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement