trafic rutier autostrada Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că luni, 20 aprilie, ora 8.00, va fi demarat recensământul traficului rutier pe teritoriul României. Vor fi înregistrate autovehiculele, indiferent de țara în care sunt înmatriculate.

Publicitate

Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o dată la cinci ani și are drept scop determinarea repartiției și evoluției în timp a traficului de vehicule de marfă și persoane pe rețeua de drumuri publice interurbane din România și stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia.

Vor fi monitorizate următoarele tipuri de vehicule: biciclete și motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete și autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane și derivate cu două, trei și patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă și vehicule cu tracțiune animală.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acțiunea are loc ca urmare a recomandării Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite și se va desfășura în toate țările Uniunii Europene.

Înregistrările de trafic se desfășoară după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv două zile în luna aprilie, două zile în luna mai, trei zile în luna august, o zi în luna octombrie și două zile în luna noiembrie. Recensământul traficului rutier se va încheia în data de 14 noiembrie, ora 20.00.

Efectuarea înregistrării circulației rutiere pe rețeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat. Această metodă prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosind contori de trafic rutier și înregistrări manuale, pe formulare.

Publicitate

Pe întreaga rețea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 de posturi pe rețeaua de drumuri naționale și 2.390 posturi pe rețeaua de drumuri județene și comunale.

Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România transmite că înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri naționale va fi realizată de către către aceasta, prin unitățile sale din teritoriu, respectiv Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri.

Înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri județene și comunale se va efectua de către autoritățile locale, respectiv Consiliile Județene, cu coordonare tehnică și metodologică din partea CNADNR SA.

Publicitate

Colectarea electronică a datelor de trafic recenzate, de pe întreaga rețea de drumuri publice interurbane din România, se face de către CNADNR - CESTRIN, care le va prelucra și organiza statistic.

Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o dată la cinci ani și are drept scop determinarea repartiției și evoluției în timp a traficului de vehicule de marfă și persoane pe rețeua de drumuri publice interurbane din România și stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia.

Astfel, vor fi monitorizate următoarele tipuri de vehicule: biciclete și motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete și autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane și derivate cu două, trei și patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă și vehicule cu tracțiune animală.

Publicitate

Calendarul pentru înregistrarea circulației rutiere în 2015:

data / ziua din săptămână / drumuri de interes naţional: durata înregistrării zilnice (ore), intervalul orar / drumuri de interes judeţean: durata înregistrării zilnice (ore), intervalul orar

20 aprilie / luni / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

28 aprilie / marţi / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

13 mai / miercuri / 24 ore, intervalul orar 6:00-6:00 / 24 ore, intervalul orar 6:00-6:00

17 mai / duminică / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

2 august / duminică / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

14 august / vineri / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

Publicitate

22 august / sâmbătă / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

8 octombrie / joi / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

11 noiembrie / miercuri / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00

14 noiembrie / sâmbătă / 8 ore, intervalul orar 8:00-12:00; 14:00-18:00 / 14 ore, intervalul orar 6:00-20:00