Connect with us
Advertisement

Eveniment

CNAIR, precizări despre închiderea circulației pe Valea Oltului timp de o lună. Cum se va restricționa traficul și de ce

Publicat

CNAIR, precizări despre închiderea circulației pe Valea Oltului timp de o lună. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vine cu precizări la o zi după ce s-a anunțat că Valea Oltului se va închide pe timp de zi, între 8 iulie și 9 august.

Potrivit reprezentanților CNAIR, circulația urmează să fie închisă între orele 06:00 – 20:00, pentru defrișări pe traseul viitoarei Autostrăzi Sibiu – Pitești.

Citește și Rute ocolitoare după ce se închide Valea Oltului. Drumul dintre Vâlcea și Sibiu va dura cu 3,5 ore mai mult

Autoritățile urmează să anunțe vineri rutele alternative, pe unde șoferii vor putea trece Munții Carpații.

„Construcția autostrăzii Sibiu – Pitești este esențială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin – Dunăre).

Marea majoritate a transporturilor de persoane și de mărfuri pe ruta Est – Vest (Constanța – Nădlac) tranzitează acum această zonă pe DN7, în condiții care nu oferă suficient confort și siguranță rutieră.

De aceea, construcția celor două secțiuni care traversează Carpații nu mai poate fi amânată!

Secțiunea 2 (Boița – Cornetu) este una dintre acestea, iar de operațiunile de defrișare a versantului (derulate în perioada 08 iulie – 09 august) depind următoarele etape ale construcției care trebuie finalizată în 2028”, au transmis reprezentanții CNAIR, joi seara, într-o postare pe pagina de Facebook.

CNAIR, precizări despre închiderea circulației pe Valea Oltului timp de o lună

De ce se închide parțial Valea Oltului

Valea Oltului se va închide pentru construcția Autostrăzii Sibiu – Pitești.

Suprafețe mari de pădure trebuie defrișate. Pădurile sunt pe versantul care trece în aliniamentul drumului național DN 7.

Este nevoie ca porțiunea dintre Boița și Lazaret, de 8 km, a drumului național DN 7, să fie închisă.

CNAIR, precizări despre închiderea circulației pe Valea Oltului timp de o lună. De ce acum

Vremea favorabilă este limitată în zona montană.

Dacă lucrările nu încep cât mai repede există riscul ca deschiderea circulației pe această autostradă să întârzie mult dincolo de termenele contractuale.

Întârzierile ar fi de minimum 6 luni și penalizări financiare.

Cum se va restricționa traficul rutier

Traficul rutier urmează să fie restricționat timp de o lună, în perioada 8 iulie – 9 august.

Circulația rutieră va fi închisă pe timpul zilei, între orele 06:00 – 20:00.

Pentru accesul locuitorilor din zona Lazaret și a personalului care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor fi stabilite două intervale orare (07:00 – 07:30 și 16:00 – 16:30) în care se poate circula doar însoțit.

Autovehiculele poliției, pompierilor și ambulanței vor avea de asemenea acces în cazuri urgente, tot însoțite de reprezentanți ai antreprenorului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement