Uncategorized
CNAS va fi coordonat administrativ de Ministerul Sănătății. Acesta dă doar aviz simplu pentru bugetul Casei
Guvernul a aprobat, miercuri, trecerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) în coordonarea Ministerului Sănătăţii, instituţie care va rămâne însă autonomă şi îşi va păstra statutul de ordonator principal de credite.
Ministerul va fi factorul coordonator, iar deciziile vor fi luate în consens. Practic, ministerul va avea drept de avizare a proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli şi actelor normative iniţiate de CNAS, precum şi a planului de activitate, raportului anual şi chiar a statutului acestei instituţii.
În funcție de documente, ministerul va putea da un aviz simplu, care este consultativ sau un aviz conform, care este obligatoriu. În cazul bugetului administrat de CNAS, Ministerul Sănătății va putea da doar un aviz simplu, cele două instituții urmând să ajungă la întelegere, printr-un acord.
Trimestrial sau anual, CNAS va transmite ministerului rapoarte de activitate, iar Ministerul Sănătăţii va avea atribuţii de control al licitaţiilor la medicamente.
Procedura de numire a preşedintelui CNAS nu va fi modificată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News