Festivalul folcloric pastoral „Coborâtul oilor” va avea loc duminică, 13 septembrie 2026, în satul Loman, comuna Săsciori. Evenimentul aduce în prim-plan tradițiile pastorale păstrate în zona Munților Șureanu și îi reunește pe ciobani, crescătorii de animale, localnici și vizitatori.

Publicitate

În program sunt incluse un târg de produse tradiționale românești, obiceiuri pastorale, un ceremonial religios, dar și un spectacol folcloric cu ansambluri și interpreți de muzică populară.

Festivalul marchează unul dintre momentele importante ale calendarului pastoral: coborârea turmelor de la munte, la sfârșitul sezonului de pășunat, și pregătirea acestora pentru perioada de iarnă.

Publicitate

„Coborâtul oilor” la Loman 2026. PROGRAM

Ora 11:00

  • Târg de produse tradiționale românești
  • Ceremonial religios „Te Deum”
  • Obiceiuri și tradiții pastorale
Publicitate

Ora 12:30 – Spectacol folcloric

Pe scenă vor urca:

  • Fanfara din Petrești
  • Ansamblul folcloric „Mugurii Lomanului”, condus de Ancuța Stănuș
  • Ansamblul folcloric „Dorul Munților” din Săsciori, condus de Vasile Petrișor
  • Dumitru Teleagă
  • Bebe Dragomir
  • Sebastian Stan
  • Doinel Hândorean
  • Florin Toader
  • Elena Podean
  • Alina Andrei
  • Evenimentul va fi prezentat de Elena Podean.

Festivalul „Coborâtul oilor” este dedicat comunităților de crescători de animale și păstrării tradițiilor din satele de munte ale județului Alba. Manifestarea oferă totodată vizitatorilor ocazia de a descoperi produse locale, obiceiuri pastorale și muzica populară specifică zonei.

Publicitate

O tradiție veche, transformată într-o sărbătoare a comunității

„Coborâtul oilor” este mai mult decât un festival folcloric. Evenimentul organizat la Loman își are originea într-o tradiție pastorală mult mai veche, transmisă din generație în generație de familiile de crescători de animale din zonă.

Pentru oamenii locului, coborârea turmelor de la munte reprezintă încheierea unei etape importante din anul pastoral. După lunile petrecute pe pășunile montane, oile revin spre gospodării, iar crescătorii încep pregătirile pentru iernat.

În ultimii ani, vechiul obicei s-a transformat într-o adevărată sărbătoare rurală, care adună la Loman localnici, familii, crescători de animale și vizitatori.

Publicitate

La ediția din 2025, unul dintre cele mai spectaculoase momente a fost chiar coborârea turmei prin fața participanților. Înaintea apariției oilor, membrii ansamblului din Loman au dat tradiționala strigătură, anunțând începutul momentului de sărbătoare.

În jurul vechiului obicei pastoral s-au dezvoltat, de-a lungul anilor, târguri cu animale și produse tradiționale, spectacole de muzică populară și activități pentru copii, festivalul devenind și un prilej de întâlnire pentru comunitatea din Loman și din satele de pe Valea Sebeșului.