Actualitate
Gadget: Coca-Cola pregătește lansarea unui smartphone în parteneriat cu Realme

Coca-Cola pregătește lansarea unui smartphone în primăvara aceasta, în baza unui parteneriat cu producătorul Realme.
Cel mai probabil, telefonul va fi un Realme 10 4G, branduit de Coca-Cola. Prețul unui Realme 10 4G pornește de la 170 de euro, dar telefonul celor de la Coca-Cola ar putea fi ușor mai scump, datorită unor aspecte de design.
”În urmă cu câteva zile, am văzut redarea unui smartphone marca Coca-Cola, dar nu a existat nici o confirmare despre producătorul său, deoarece telefonul nu avea sigla nici unui brand de smartphone.
Cu toate acestea, având în vedere asemănarea cu Realme 10/10 Pro, era rezonabil să ne așteptăm ca telefonul Cola să fie o ediție specială a unuia dintre aceste smartphone-uri Realme.
Și asta se va întâmpla probabil, deoarece Realme a postat astăzi un scurt clip pe Twitter care sugerează colaborarea sa cu Coca-Cola” scrie gsmarena.com.
Telefoane asociate brandului propriu au mai lansat în trecut și Pepsi și KFC.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News