Cod Galben de caniculă, luni, în Alba și alte județe din țară. Marți sunt așteptate furtuni, iar temperaturile scad cu 10 grade
Meteorologii au emis luni dimineața avertizări Cod Galben de caniculă și furtuni, valabile luni și marți în Alba și alte județe din țară.
Potrivit ANM, județul Alba se află luni sub avertizare Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de luni noaptea până marți noaptea sunt așteptate intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, averse torențiale moderate cantitativ, vijelii și o răcire accentuată a vremii.
Atenționare Cod Galben
- Interval de valabilitate: 17 august, ora 10:00 – 17 august, ora 21:00
- Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat
Luni (17 august), în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și sud-vestul Olteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-estul Moldovei, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, iar maximele se vor situa între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest.
Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități în regiunile vestice și în extremitatea de sud-vest.
Informare meteorologică
- Interval de valabilitate: 17 august, ora 23:00 – 18 august, ora 21:00
- Fenomene vizate: intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, averse torențiale moderate cantitativ, vijelii, răcire accentuată
Vor fi intensificări ale vântului în această noapte (luni / marți) în regiunile vestice, iar marți (18 august) în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 40 - 50 km/h și local de peste 60 - 70 km/h, îndeosebi la munte.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică la noapte în Banat, Crișana, Maramureș, iar mâine mai ales în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și pe arii restrânse în Transilvania și Moldova. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale moderate cantitativ (15 - 20 l/mp și izolat de peste 20 - 25 l/mp), descărcări electrice, vijelii și izolat grindină de mici dimensiuni (1 - 2 cm).
Marți în vestul, centrul și nordul țării vremea se va răci accentuat, temperaturile maxime vor scădea în general cu 10 - 12 grade și vor fi cuprinse între 20 și 28 de grade.
Atenționare Cod Galben
- Interval de valabilitate: 18 august, ora 10:00 – 18 august, ora 21:00
- Fenomene vizate: intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia, sud-vestul și nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei
Marți (18 august) vor fi intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii în Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia, sud-vestul și nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei, cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h.
La munte, îndeosebi la altitudini mari rafalele vor fi de peste 80 - 90 km/h.
sursa: meteoromania.ro
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)