Eveniment
COD GALBEN şi PORTOCALIU de FURTUNĂ în județul Alba: Ploi, descărcări electrice, vijelie și căderi de grindină
Județul Alba se află din nou sub avertizări de furtună. Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de apă, în perioada 29 iunie – 1 iulie.
COD GALBEN: 29 iunie, ora 11.30 – 30 iunie, ora 6.00
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, nordul Munteniei și zona montană și deluroasă a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
COD PORTOCALIU: 29 iunie, ora 15.00 – 30, iunie ora 6.00
În jumătatea de nord a Moldovei, zona Carpaților Orientali, local în Maramureș și în sud-estul Transilvaniei temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse 60-70 l/mp.
Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp.
COD GALBEN: 30 iunie, ora 6.00 – 1 iulie, ora 6.00
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Maramureșului, precum și în jumătatea de nord a Munteniei și în zona montană a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
COD PORTOCALIU: 30 iunie, ora 6.00 – 30 iunie, ora 23.00
Local în Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 50 l/mp și izolat 60-70 l/mp.
Notă: Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News