Județul Alba se află, de miercuri, la ora 13.00 și până sâmbătă, 15 decembrie, ora 10.00, sub atenţionare meteo de ger. Temperaturile vor scădea până la -15 grade Celsius și sunt anunțate intensificări ale vântului.

Publicitate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare meteo de ger şi intensificări de vânt valabilă de miercuri de la ora 13.00 până sâmbătă la ora 10.00, fiind anunţate temperaturi de la minus 15 grade în nord-est, centru şi sud, la minus 26 de grade în estul Transilvaniei.

În după-amiaza zilei de miercuri şi în cursul nopţii de miercuri spre joi, vântul va continua să prezinte intensificări în nord-estul, centrul ţării şi la munte, dar mai ales în regiunile sudice, spulberând sau viscolind zăpada.
Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor situa, în general, între -10 şi 0 grade.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Vremea se va răci treptat începând de joi, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării.