Eveniment
Cod portocaliu de caniculă în județul Alba: Temperaturi de până la 39°C și nopți tropicale. Intervalul vizat

Cod portocaliu de caniculă în județul Alba: Mercurul în termometre va urca până la 39°C și se vor înregistra nopți tropicale, spun meteorologii.
Aceștia au emis o avertizare cod portocaliu de temperaturi extreme în județul Alba, valabilă de luni 7 iulie, ora 10:00, până marți, 8 iulie, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, zona se va confrunta cu un val de căldură persistent, caracterizat prin caniculă severă și disconfort termic accentuat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor ajunge la valori cuprinse între 36 și 39 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce definește o noapte tropicală.
Autoritățile recomandă:
- evitarea deplasărilor în intervalul orar 11:00–18:00;
- consumul ridicat de lichide;
- evitarea băuturilor alcoolice și a celor cu conținut ridicat de cofeină;
- protejarea persoanelor vulnerabile, în special copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice.
Persoanele aflate în zone aglomerate sau expuse direct soarelui sunt îndemnate să caute locuri umbrite sau spații ventilate, iar agricultorii și muncitorii din aer liber sunt sfătuiți să își limiteze programul în orele de vârf.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News