Autoritățile au emis un COD PORTOCALIU valabil în Munții Apuseni, Carpații Meridionali, de Curbură. Se va semnala viscol puternic în intervalul 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23.

Vântul va sufla cu putere la altitudini de peste 1500 de metri, cu rafale de 120...140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.

Publicitate

Cod ROȘU în Carpații Meridionali

Vântul va fi și mai puternic în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri. La rafală, vântul va ajunge la 140 de kilometri la oră.

Interval de valabilitate: 28 martie, ora 02 – 28 martie, ora 14.

Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului.

Zone afectate: altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali.

La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali, va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăși 140 de kilometri la oră.

Cod GALBEN în Alba și o mare parte din țară

ANM a emis o avertizare de vreme rea pentru 27 de județe printre care și Alba pentru luni, până la ora 23,00. Mai multe judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, Dobrogea şi estul Munteniei se află sub Cod galben de vânt pe parcursul zilei de luni.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul ora 6:00 - 23:00, în zonele vizate vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55...65 km/h.

În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăşi 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.

Judeţele atenţionate de meteorologi, unele parţial, iar altele total sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş şi Vâlcea.

Publicitate

Temperaturile scad. Diferențe și de 15 grade celsius

Temperaturile vor scădea în următoarele zile în Alba. Marți și miercuri maximele vor atinge 8 grade celsius, iar pe timpul nopții se vor înregistra temperaturi negative.

Vremea își va reveni începând de joi, temperaturile vor crește ușor până la 15 grade Celsius, apoi de sâmbătă din nou va fi mai frig.