Connect with us
Advertisement

Eveniment

COD PORTOCALIU şi GALBEN de FURTUNI în Alba şi alte judeţe până LUNI. Frecvente descărcări electrice, averse, vijelii

furtuna

Publicat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme rea pentru judeţul Alba şi alte zone din ţară. Acestea sunt valabile sâmbătă, duminică şi luni, însă condiţii de instabilitate atmosferică vor fi şi marţi.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ: COD GALBEN, sâmbătă, 22 iunie, orele 13.00 –23.00
În intervalul menționat, în zonele de deal și de munte, precum și în Moldova, Transilvania, Maramureș, estul Munteniei și vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

COD PORTOCALIU, sâmbătă orele 15.00 – 23.00
În județele Suceava, Botoșani, Neamț și în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 35-40 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

cod 22 iunie

COD GALBEN: duminică, 23 iunie, ora 3.00 – luni, 24 iunie, ora 15.00
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

COD PORTOCALIU: duminică, 23 iunie, ora 15.00 – luni, 24 iunie, ora 15.00
În județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60-70 l/mp.

cod 23 iunie

INFORMARE METEOROLOGICĂ: de sâmbătă, 22 iunie, ora 10.30 până marţi, 25 iunie, ora 23.00
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

sursa: meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement