EVENIMENT
COD RUTIER: Șoferii ar putea avea dreptul să-și aleagă perioada în care să le fie suspendat permisul, dacă au încălcat legea
Șoferii vor putea să-și aleagă singuri perioada în care permisul auto va putea fi suspendat provizoriu, într-o perioadă de un an de la data la care au încălcat legea. Un proiect de lege, adoptat tacit de Senat la sfârșitul săptămânii trecute, ce prevede această opțiune intră în atenția deputaților.
Un parlamentar al fostei coaliții de guvernare s-a gândit că ar fi bine ca, în cazul suspendării provizorii a permisului auto, un conducător auto să își poată alege, în intervalul de un an de la data infracțiunii pentru care a fost sancționat, perioada în care suspendarea să devină efectivă. Este vorba de deputatul ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu. Proiectul de lege este semnat și de colegul său de partid Adrian Mocanu.
Ce prevede inițiativa legislativă prin care șoferii își pot stabili perioada de suspendare a permisului auto:
– în cazul suspendării provizoriu a permisului auto, conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a savârșit-o
– excepțiile de la această prevedere o fac faptele deosebit de grave, care prezintă un pericol social, fiind săvârșite cu vinovăție și care sunt prezentate de legea penală și sunt pedepsite de aceasta – infracțiuni
– conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a săvârșit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârșirii faptei contravenționale
„Prevederile prezentei inițiative legislative vin în ajutorul șoferilor profesioniști și nu numai, care se aleg cu suspendarea permisului de conducere iar pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân „fără pâine“, scrie autorul proiectului de lege.
Acesta mi spune că „la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor”, mai ales că deputatul a fost avut de-a face cu astfel de situații. Băișanu a fost surprins de polițiștii rutieri în mai 2017 în timp ce conducea cu 142 km/oră pe șoselele din Bacău, deși avea permisul de conducere suspendat.
În încheierea Expunerii de motive, deputatul „speră ca inițiativa legislativă va găsi susținători indiferent de doctrina politică”.
Totuși, Guvernul s-a opus proiectului de lege, care arată că printr-o astfel de măsură nu s-ar mai atinge scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. Executivul mai arată și că prevederea ar putea conduce la încălcarea prevederilor din Constituție, pentru că în cazul altor sancțiuni nu există astfel de opțiuni.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.