Eveniment
UPDATE: Codul galben de furtuni s-a extins şi în judeţul Alba. Avertizare de instabilitate atmosferică, până vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări, pentru perioada 23 mai, ora 15.00 – 24 mai, ora 6.00 şi în continuare, din 24 mai, ora 6.00 până vineri, ora 12.00.
În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în toate zonele deluroase şi montane şi în Moldova. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, căderi de grindină. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
În continuare, de joi, conform hărţii, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în a doua perioadă, pe arii extinse, 25 l/mp şi izolat 60-70 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
Sub Cod Portocaliu, până vineri, la ora 6.00, în județele Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov (inclusiv Municipiul București), Galați, Vrancea și zona de munte a județelor Suceava, Neamț și Bacău, pe arii extinse se vor cumula cantități de apă de peste 50 l/mp.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News