Eveniment
Colegiul de deputați Sebeș-Blaj, pasat din nou de conservatori în curtea liberalilor. Profesoara Elena Ignat revine în cursă
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2012/10/elena-ignat-.jpg)
Contactat telefonic, Gheorghe Feneșer ne-a informat că secretarul executiv al PC Alba, Dan Narița a fost cel de-al doilea membru al Partidului Conservator propus pentru a-și depune candidatura pe Colegiul Sebeș -Blaj. Acesta a refuzat însă propunerea, astfel că, potrivit lui Feneșer, desemnarea candidatului pe respectivul colegiu va reveni din nou Partidului Național Liberal, conform înțelegerii USL de la nivel central, parafată în cadrul întâlnirii de la Murighiol.
Reamintim că, pe Colegiul Sebeș-Blaj, candidatul susținut de PNL este profesoara Elena Ignat. Deși inițial liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu declarase că s-ar fi decis, la nivel local, realizarea unei rocade între PNL și PSD în urma căruia zona Sebeş – Blaj ar trece la PSD, cu candidat Ovidiu Jidveian, iar cea Aiud – Ocna Mureş ar ajunge la PNL, cu candidat Elena Ignat, ulterior, Teodor Atanasiu a anunțat în conferință de presă că acest schimb nu va fi luat în considerare. Motivul ar fi acela că înțelegerea nu a fost trimisă în scris și parafată oficial de liderii de la nivel central.
Citește mai multe despre cum s-a decis ca respectivul Colegiu să revină Partidului Conservator și despre disensiunile dintre PSD și PNL Alba.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)