La sfârşitul săptămânii trecute au fost desemnaţi, la Bucureşti, în cadrul unei gale festive organizate la Hotel Novotel, câştigătorii celei de-a patra ediţii a „Galei Premiilor pentru un Mediu Curat”. Proiectul „Pronatura 2012 – Mai bine pentru mediu, mai bine pentru sănătatea noastră” al Colegiului Economic „D.P. Marţian” Alba Iulia, coordonat de profesorii Cosmin Apolzan, Cristina Toth, Cristian Dincă, s-a clasat pe podium, fiind răsplătit cu premiul ,,ECO” pentru iniţiative de protecţia mediului.

Publicitate

Evenimentul organizat de asociaţia ECOTIC  sub egida Ministerului Mediului şi Pădurilor şi a Gărzii Naţionale de Mediu a reunit în acest an 34 de proiecte dedicate protecţiei mediului şi economisirii resurselor, la care au participat companii, instituţii publice, ONG-urilor şi instituţii de învăţământ ce au desfăşurat proiecte în domeniu, în anul 2012.

Proiectul „Pronatura 2012 – Mai bine pentru mediu, mai bine pentru sănătatea noastră” al Colegiului Economic „D.P. Marţian” Alba Iulia, coordonat de profesorii Cosmin Apolzan, Cristina Toth, Cristian Dincă a primit premiul ,,ECO” pentru iniţiative de protecţia mediului, alături de Rompetrol - Marele Premiu şi Vodafone Romania – Premiul de Excelenţă. La festivitatea de decernare a premiilor, Colegiul Economic "D. P. Marţian" a fost reprezentat de directorul adjunct, prof. Cristian Dincă, căruia i-a fost înmânată diploma şi premiul.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Proiectul „Pronatura 2012”, derulat în semestrul II al anului şcolar 2011-2012 a presupus implicarea elevilor şi a profesorilor din liceu în peste 50 de activităţi ecologice, acţiuni de plantare, excursii şi drumeţii, expoziţii şi activităţi culturale cu tematica "Pronatura" sau în realizarea unor studii cu tematica eco-turistică. Parteneri în acest proiect au fost Consiliul Judeţean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Direcţia Silvică Alba, care au sprijinit sub diferite forme unele activităţi. De asemenea, în luna noiembrie a acestui an, proiectul a primit premiul I, la secţiunea liceu, în cadrul concursului "Pronatura", organizat de Consiliul Judeţean Alba.

Publicitate