Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Colocviile Romanului Românesc Contemporan, în weekend la Alba Iulia. Vor fi prezenți cei mai importanți scriitori contemporani

Publicat

Colocviile Romanului Românesc Contemporan, un proiect cultural de importanță națională al Uniunii Scriitorilor din România, va avea loc la acest sfârșit de săptămână, în zilele de vineri și sâmbătă, în Sala Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Este vorba despre o manifestare care ajunge în acest an la cea de-a XVII-a ediție.

Scriitori și critici literari din toată țara vin să dezbată pe tema „Romanul sfârșiturilor”, sesiunile urmând a fi moderate de scriitorul și criticul literar Cristian Pătrășconiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Acestea vor avea loc după cum urmează: prima sesiune, vineri, 4 octombrie 2024, de la ora 17.00, cu deschiderea oficiată de președintele Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Cornel Nistea, iar a doua sesiune: sâmbătă, 5 octombrie 2024, de la ora 10.00.

La Colocviile Romanului Românesc Contemporan din acest an participă conferențiarii: Adrian Alui Gheorghe, Adriana Babeți, Gabriel Chifu, Augustin Cupșa, Horia Gârbea, Andrea Hedeș, Florina Ilis, Adrian Lesenciuc, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Ioan T. Morar, Irina Petraș, Marta Petreu, Ovidiu Pecican, Nicolae Prelipceanu, Vasile Spiridon, Dan Stanca, Adrian Tudurachi, Varujan Vosganian, Mihai Zamfir.

„Suntem onorați ca timp de două zile să-i audiem la Alba Iulia pe câțiva dintre cei mai importanți romancieri și istorici și critici literari români contemporani și am fi bucuroși ca tema abordată să suscite interesul cât mai multor oameni și în special interesul tinerei generații” – a declarat Cornel Nistea, președintele Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.

Colocviile Romanului Românesc Contemporan sunt organizate de Consiliul Județean Alba, Uniunea Scriitorilor din România și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Și în acest an, proiectul se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Culturii, iar principalul partener în proiect este Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Intrarea la eveniment este liberă, iar cei care nu vor putea participa în mod direct pot urmări lucrările colocviilor pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate