Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comisar european: Va fi dificil pentru UE să găsească surse alternative de cereale pentru a le înlocui pe cele din Ucraina

Publicat

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a atras atenţia joi că pentru Uniunea Europeană va fi dificil să găsească surse alternative pentru aprovizionarea cu cereale şi oleaginoase pe care le importa până în prezent din Ucraina şi care sunt folosite în UE în mai multe sectoare agroalimentare, inclusiv pentru creşterea porcilor, transmite agenţia EFE.

„Sectorul european al creşterii porcilor este puternic dependent de importurile din Ucraina pentru o varietate de cereale şi oleaginoase. Va fi dificil de găsit surse alternative de aprovizionare pe o piaţă deja strânsă şi scumpă”, a subliniat comisarul european într-o postare pe Twitter.

Mesajul său este legat de prima reuniune, desfăşurată în aceeaşi zi, a grupului european de reflecţie asupra cărnii de porc, la care au participat reprezentanţi ai statelor membre şi ai lanţului de distribuţie din această industrie, conform Agerpres.

Invazia rusă în Ucraina, faţă de care UE a reacţionat prin impunerea de sancţiuni Rusiei, la care se adaugă dificultăţi deja existente în sectorul creşterii porcilor, precum pesta porcină, creşterea costurilor energiei şi ale furajelor, vor crea în lunile următoare „noi provocări pentru propriul nostru sistem agroalimentar”, a mai atenţionat comisarul european.

Cotaţiile la grâu au continuat să scadă, după ce un raport al Departamentului american al Agriculturii a indicat că stocurile mondiale vor creşte, datorită unei recolte peste aşteptări în Australia, ceea ce va ajuta la reducerea impactului creat de războiul din Ucraina, transmite Bloomberg.

Rusia a suspendat exporturile de cereale către Uniunea Economică Eurasiatică

Rusia suspendă exporturile de cereale (grâu, meslin, secară, orz şi porumb) către Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) până pe 31 august, pentru a asigura suficiente alimente pentru piaţa internă, a anunţat joi Ministerul Economiei, transmite Reuters.

De asemenea, a adăugat instituţia, Rusia va interzice exporturile de zahăr în ţările terţe tot până pe 31 august, dar unele excepţii vor fi posibile pentru statele membre UEE (Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan).

Şi Rusia face parte din Uniunea Economică Eurasiatică, conform Agerpres.

sursa: agerpres.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement