Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comisarul Mircea Mărginean a fost SCHIMBAT de la conducerea BCCO Alba. A primit o funcție într-o structură a IGPR

Publicat

mircea marginean, BCCO Mișcare surprinzătoare la vârful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia. Comisarul Mircea Mărginean a fost schimbat de la conducerea acestei structuri regionale din cadrul Poliţiei Române, cu atribuţii în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu. Potrivit unor surse acesta ar fi fost mutat într-o funcție de conducere în cadrul unui serviciu din IGPR.

Deciza vine la puţin peste un an de zile de când comisarul Mircea Mărginean a câştigat concursul pentru funcţia de comandant al BCCO Alba Iulia, în august 2014. Acesta a deţinut funcţia din februarie acelaşi an, când a fost numit interimar după renunţarea la post a comisarului şef Gabriel Florescu, cel care a fost împuternicit pe post după scandalul în care a fost implicat comisarul şef Traian Berbeceanu.
Surse neoficiale susţin că Mircea Mărginean a fost mutat într-o altă structură a Poliţiei Române , înființată după anul 2010 și care, printre altele desfășoară și operațiuni de filaj.

Până la numirea unui nou comandant, BCCO Alba Iulia este condusă, cel mai probabil, de către un adjunct al instituţiei. Structura regională cu atribuţii de cercetare a infracţiunilor din domeniul criminalităţii organizate în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu a devenit celebră la nivel naţional după scandalul în care a fost implicat fostul comandant al acesteia, comisarul şef Traian Berbeceanu.

Berbeceanu a condus BCCO Alba Iulia până în octombrie 2013, când a fost arestat preventiv sub acuzaţia de favorizarea unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală. În prezent, Berbeceanu deţine un post de execuţie în cadrul Departamentului de Logistică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. În acelaşi dosar este judecat şi fostul procuror şef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, pentru fabricare de probe false și cerecetarea ilegală a lui Berbeceanu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement