Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Alba s-a judecat cu un om imobilizat la pat. Motivul: persoana în cauză a câștigat la Tribunalul Alba, dreptul la asistent personal. 

Reprezentanții comisiei, nu au fost de acord cu decizia de la Tribunal și au făcut apel. Aceștia au considerat că gradul de handicap grav este suficient. Bărbatul fiind încadrat după decizia de la Tribunal, în gradul de handicap grav cu asistent personal.

Publicitate

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, iar o decizie a fost dată pe 27 martie 2024.

Comisia a spus că bărbatul încă ”învinge gravitația”. Mai pe scurt că se poate deplasa dacă se ajută de baston, sau alt obiect de sprijin. Și că ar avea nevoie de asistent personal, doar în cazul în care este învins de gravitație și nu se mai poate deplasa de loc.

Are un scor mai bun la piciorul stâng

Reprezentații Comisiei s-au bazat pe analizele medicilor neurologi, care ”i-au stabilit valoarea FMS=3/5 la membrul stâng ceea ce înseamnă că învinge gravitaţia, aspecte de care instanţa de fond nu a ţinut cont, încălcând aşadar norma de drept material”, au notat magistrații.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Prin această evaluare se identifică, la un nivel de bază, gradul de mobilitate, stabilitate, simetrie și control motor al unei persoane.

FMS este scala de gradație musculară care poate fi asociată sau nu cu prezenţa atrofiilor musculare (atrofia severă apare când denervarea persistă săptămâni sau luni), în situaţii particulare deficitul muscular se poate însoți de pseudohipertrofii musculare (unele forme de distrofie musculară).

Comisia de evaluare la domiciliu

În raportul care a stat la câștigarea asistentului personal, a existat și opinia comisiei de evaluare. Inspectorii au constatat că persoana este imobilizată la pat și că are nevoie de ajutor pentru igienă corporală, și restul activităților.

Publicitate

”Din menţiunile înscrise în comisia socială înregistrată la Primăria comunei Mirăslău reiese faptul că persoana este imobilizată la pat, necesită ajutor integral pentru igiena corporală, pentru îmbrăcat/dezbrăcat, servire, hrănire şi pentru deplasare.”

Recurentul solicită să se observe că menţiunile din comisia socială sunt contrazise de raportul de evaluare complexă, în care este menţionat faptul că persoana se deplasează cu bastonul şi sprijin unilateral, în ansamblul lor, afecţiunile reclamantului generând o încadrare în gradul de handicap GRAV(fără asistent personal)”, au notat magistrații.

Ce au decis magistrații Curții de Apel Alba Iulia

Judecătorii Curții au menționat că notele medicale sunt combătute de situația reală. Chiar dacă bărbatul se poate deplasa cu ajutorul unui baston, asta nu înseamă că își poate realiza toate activitățile zilnice singur.

Publicitate

În proces, a cântărit greu vizita la domiciliu care a arătat că bărbatul are nevoie de ajutor mereu și că este necesar un asistent personal.

Drept urmare, au respins cererea Comisiei prin care au cerut anularea certificatului de handicap grav cu asistent personal.

Prin respingerea cererii bărbatul va dispune de asistent personal.