Connect with us
Advertisement

Economie

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru IMM-urile afectate de pandemie. Când se lansează apelul

Publicat

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru Măsura 4.1.1., prin care sunt puse la dispoziție 358 milioane de euro pentru refacerea capacității de reziliență a micro-întreprinderilor și IMM-urilor.

Lansarea apelului va avea loc la 23 august 2022 și se va încheia pe data de 29 august 2022, ora 23:59:59. Apelul se va încheia pe data de 29 august 2022, ora 23:59:59.

Comisia Europeană a anunțat aprobarea schemei de ajutor de stat pentru România în valoare de 358 milioane de euro pentru susținerea întreprinderilor în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că aceasta respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar.

Prin această măsură sunt sprijinite investițiile destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, prin Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate.

Executivul european a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru redresarea durabilă a economiei, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar.

Astfel, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

„Primim o nouă veste bună din partea Comisiei Europene. Schema de ajutor de stat pentru una dintre măsurile prin care suntem alături de mediul de afaceri a fost aprobată.

Vorbim despre finanțări prin care sprijinim refacerea capacității de reziliență microîntreprinderilor și IMM-urilor, prin realizarea de investiții pentru dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare.

În ultimele trei luni am lansat măsuri de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediul de afaceri, care este fără doar și poate coloana vertebrală a economiei românești, iar până în acest moment toate se implementează conform așteptărilor”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ce este Măsura 4.1.1

Ajutorul se acordă în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, în conformitate cu schemele de ajutor de minimis și de stat aprobate în condițiile art. 24 din OUG nr. 82/2022, cu modificările și completările ulterioare.

Valoarea schemei de ajutor de stat prin aplicarea mecanismul de supracontractare prevăzut de legislația în vigoare este de 358.140.596 euro. În funcție de numărul și calitatea proiectelor depuse, bugetul poate fi majorat până la 400 milioane euro, în conformitate cu prevederile europene.

Proiectele aferente Măsurii 4.1.1 vor finanța investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență și vor avea ca activități eligibile:

a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;

b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.

Ce trebuie să știe cei care vor să aplice

Reamintim că pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de minimis valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro, iar pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 500.000 euro.

Potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMM Recover pentru pregătirea documentelor începând cu data de 16 august 2022, dată la care începe perioada de preînscriere.

Lansarea apelului de proiecte și depunerea propunerilor de proiecte în aplicația informatică IMM Recover va avea loc pe data de 23 august 2022.

Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) în aplicația electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului se vor face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement