Actualitate
Comisia Europeană a cerut Guvernului României să restituie integral cetăţenilor taxa auto
Comisia Europeană a atenţionat autoritățile române că riscă sancțiuni, printr-o procedură de infringement, dacă nu rambursează integral cetățenilor taxa auto.
Executivul comunitar a decis joi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere „pentru că nu asigură rambursarea integrală și imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziționate din alte state membre” – a informat CE, într-un comunicat.
Comisia Europeană acuză că normele românești aplicabile restituirii taxelor „nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității” și ar încălca astfel legislația UE, mai exact articolul 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Dacă autoritățile române nu iau măsuri în următoarele două luni, Comisia poate transmite un aviz motivat Guvernului, încă un pas în procedura precontencioasă de infringement.
În cazul în care executivul comunitar consideră că România încalcă mai departe dreptul UE, poate trimite statul român în fața Curții de Justiție a UE. În urma unui eventual proces, statul membru poate fi achitat sau poate fi condamnat, caz în care va fi obligat la plata unor amenzi europeni consistente până se supune legilor europene.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News