Connect with us
Advertisement

Economie

Comisia Europeană cere scăderea reală a pensiilor speciale din România. Ce schimbări sunt vizate la pensiile miliare

Publicat

Comisia Europeană cere autorităților de la București să modifice radical actualul proiect de lege privind pensiile speciale ale militarilor, magistraților, diplomaților, ale celor din serviciile secrete și ale altor categorii. 

Reprezentanții Comisiei spun că proiectul, în forma actuală, ar face doar economii ”foarte limitate” și nu rezolvă principiul echității, potrivit unui document dezvăluit de G4Media.

Scrisoarea arată că pensiile militare ar trebui diminuate prin scăderea așa-numitei ”rate de înlocuire” (procentul pe care pensia îl reprezintă din valoarea salariului), iar în cazul migistraților e nevoie de creșterea duratei serviciului și un cuantum al pensiei mai mic decât în prezent.

În cazul pensiilor militare, Comisia spune că rata de înlocuire a veniturilor ar trebui să fie de 45%, iar baza de calcul să fie raportată la veniturile din întreaga carieră. În prezent, rata de înlocuire este de 65% din ultimele 6 luni.

În proiectul de lege, rata de înlocuire este aceeași: 65% din veniturile realizate, dar raportarea se face la ultimele 12 luni, fără a fi luate în calcul sporurile nepermanente.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    marți, 21.03.2023 at 12:54

    Atâta timp cât ciuma roşie şi lentoarea galbenă sunt la putere, nu se va întâmpla nimic în România. Ca dovadă şi ăia şi-au dat seama că vreau să facă ordine.Mai bine pierdem acum şi câştigăm tot noi, pe mai departe. Îi doare-n c… de popor.

  2. facsimil

    miercuri, 22.03.2023 at 21:15

    munciți fraților ca să le plătiți pensiile speciale grase.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement