Actualitate
Comisia Europeană: România a cheltuit doar 2% din banii europeni alocați pentru perioada 2014-2020
România a cheltuit doar 2% din banii europeni alocați programării 2014-2020, reprezentând 936,3 milioane euro, iar state precum Bulgaria și Polonia au avut 9%, respectiv 8%, potrivit datelor Comisiei Europene, citate de Agerpres.
Cea mai mare parte a sumei cheltuite a fost prin Fondul de Coeziune, respectiv 469,6 milioane de euro, urmată Fondul European de Dezvoltare Regională cu 440,2 milioane euro. Țările care au cheltuit mai puțin decât România din fondurile structurale și de investiții sunt Austria și Irlanda cu câte 1%, potrivit datelor citate de Agerpres.
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, declara în această lună că România va termina anul cu o absorbție de 5% a banilor europeni, reprezentând 1,23 miliarde euro.
„România va termina anul acesta cu un procent de 5% absorbție. Comisia Europeană va rambursa până în 31 decembrie sumele pe care le-am trimis la Buxelles. Este un rezultat mulțumitor dacă ne raportăm la evoluția anului 2016. Estimez că vom avea 1,24 miliarde euro la finalul anului. Este un rezultat care nu ne satisface în perspectiva anului 2018. Per total, împreună cu Politica Agricolă Comună, procentul de absorbție la sfârșitul anului va fi undeva la 10%”, a spus Nica.
El a precizat că cifra de 1,1% anunțată de Comisia Europeană recent reprezenta o situație la nivelul lunii august.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News