Connect with us
Advertisement

Administrație

Comisie de Acord Unic pentru eliberarea autorizațiilor de construcții în Alba. Înființare și procedură, la aprobat în ședința CJ

Publicat

Consilierii județeni din Alba au de aprobat, în ședința de joi, 29 iulie, înființarea Comisiei de Acord Unic în vederea emiterii avizelor şi acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii.

Aceasta va funcționa în structura Direcției amenajarea teritoriului și urbanism din cadrul aparatului de specialitate a Consiliului Județean Alba.

La cererea solicitantului, comisia va furniza contracost avizele și acordurile necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desființare, însoțită de documentațiile tehnice de avizare, depuse în format electronic.

Potrivit proiectului, Comisia de Acord Unic, în vederea emiterii avizelor şi acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii are caracter permanent și își desfășoară activitatea, de regulă, prin procedură scrisă electronică, prin intermediul punctului unic de contact https://www.edirect.e-guvernare.ro, iar în situațiile în care se impune, prin reuniuni de lucru la sediul Consiliului Județean Alba. Se întrunește ori de câte ori este nevoie pentru emiterea acordurilor unice, cu respectarea termenelor legale.

În prezent, obținerea avizelor și acordurilor necesare emiterii autorizației de construire se face prin obligația investitorului în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții republicată, cu modificările şi completările ulterioare, situație care prezintă desfășurarea dificilă a procedurii și unele necorelări între măsurile și condițiile impuse de avizatori, potrivit documentației prezentate consilierilor.

Comisia de Acord Unic va fi formată din:

– specialiști provenind din structura proprie a aparatului de specialitate al Consiliului Județean Alba, care asigură și secretariatul comisiei;

– reprezentanții delegați ai tuturor administratorilor/furnizorilor de utilități publice urbane – avizatori;

– reprezentanți împuterniciți ai serviciilor descentralizate ale administrației publice centrale în domeniile prevenirii și stingerii incendiilor, apărării civile și sănătății populației, prevăzute de lege;

– reprezentanți ai altor instituții emitente de avize și acorduri relevante, după caz.

Atribuții ale Comisiei de Acord Unic:

– primește prin intermediul secretariatului comisiei, documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic;

– analizează documentațiile în conformitate cu legislația specifică în vederea emiterii avizelor / acordurilor;

– în situațiile în care emitenții de avize/acorduri consideră necesare completări sau modificări ale documentației, Comisia de Acord Unic în vederea emiterii avizelor şi acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii analizează solicitările în cauză și modul în care acestea infuențează condițiile tehnice impuse prin alte avize/acorduri și conduc la modificarea soluției, comunicând aceste aspecte atât solicitantului, cât și avizatorilor afectați;

– transmite secretariatului atât avizele obținute prin Comisia de Acord Unic în vederea emiterii avizelor şi acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii, cât şi propunerea de acord unic, în vederea informării solicitantului și continuării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construire.

Secretariatul Comisiei de Acord – atribuții principale:

– preia documentațiile și verifică respectarea condițiilor impuse în certificatul de urbanism depus de solicitanți. În situația în care documentația depusă nu respectă cerințele urbanistice care să permită continuarea procedurii de avizare-autorizare, returnează solicitantului documentația neconformă. În situația respectării condițiilor urbanistice, transmite documentațiile de avizare, prin intermediul punctului unic de contact https://www.edirect.e-guvernare.ro, către fiecare reprezentant al avizatorilor menționat în certificatul de urbanism;

– urmărește emiterea avizelor în termenul prevăzut de lege, iar în cazul depășirii acestora sesizează Inspectoratul de Stat în Construcții în vederea aplicării sancțiunilor, conform legislaţiei în vigoare;

– transmite solicitantului avizele obținute prin intermediul Comisiei de Acord Unic în vederea emiterii avizelor şi acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii, în vederea continuării procedurii.

Comisia de Acord Unic va funcționa în baza unui Regulament de organizare și funcționare aprobat prin Dispoziție a președintelui Consiliului Județean Alba, după aprobarea Hotărârii privind înființarea acesteia. Regulamentul de organizare și funcționare al C.A.U. va include și Protocolul de colaborare cadru încheiat cu autoritățiile, instituțiile și alte entități avizatoare

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement