Connect with us
Publicitate

Economie

Compania germană BOSCH își extinde producția în Alba şi Cluj: Vezi în premieră cum arată noua fabrică de la Blaj ce va inaugurată sâmbătă

Publicat

Grupul Bosch va deschide în 2013 două noi unităţi de producţie în România şi va investi până la sfârşitul anului 120 de milioane de euro în fabricile din Blaj şi Cluj. Sâmbătă, 8 iunie, Bosch va inaugura oficial fabrica din Blaj şi va demara producţia. Bosch şi-a propus ca până la sfârşitul anului să angajeze peste 600 de persoane în cele două centre de producţie dintre care peste 300 la fabrica din Blaj.

Bosch a obţinut în România vânzări în valoare de 180 de milioane de euro în anul 2012, ceea ce reprezintă o scădere cu 4,5 procente faţă de anul 2011. Motivul principal este contextul economic general. „Suntem mulţumiţi de evoluţia pe care compania a înregistrat-o în 2012 în România. Acesta este motivul pentru care dorim să ne extindem pe piaţa din România şi să continuăm să investim aici”, a declarat Brigitte Eble, reprezentanta Grupului Bosch în România.

La începutul anului 2013, compania, lider în furnizarea de tehnologii şi servicii, avea în România 1.400 de angajaţi. Dezvoltarea activităţilor locale de producţie va contribui însă la creşterea acestui număr până la finalul anului 2013, astfel că Bosch va ajunge la peste 2.000 de angajaţi.

300 de noi locuri de muncă în Blaj

Fabrica din Blaj a fost extinsă semnificativ, iar lucrările aferente şi investiţiile în utilajele de producţie au însumat circa 50 de milioane de euro. Începând cu luna iunie a anului 2013, la Blaj vor fi fabricaţi senzori de turaţie pentru sistemele de control al şasiului, dedicaţi industriei auto. Rolul acestor senzori este de a transmite către sistemul electronic de bord informaţii legate, de exemplu, de viteza de rotaţie a roţii, informaţii esenţiale pentru buna funcţionare a sistemelor de asistare, cum ar fi ABS şi ESP. Pe o suprafaţă suplimentară de 21.000 de metri pătraţi vor fi create până la sfârşitul anului 2013 circa 300 de noi locuri de muncă, numărul angajaţilor Bosch de la Blaj ajungând în total la 900. Divizia Drive and Control din cadrul Bosch, cunoscută şi ca Bosch Rexroth, a produs aici până în prezent tehnologie liniară folosită în ingineria mecanică. La începutul anului 2013 în cadrul fabricii din Blaj activau circa 570 de persoane.

O nouă fabrică de componente auto în Cluj

Începerea producţiei pentru centrul din Cluj este planificată pentru trimestrul al patrulea. Grupul Bosch va inaugura în Cluj-Napoca un nou centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă pentru autovehicule. Până la sfârşitul anului 2013 sunt prevăzute investiţii de 77 de milioane de euro. Bosch va construi pe o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi. În cadrul fabricii din Cluj-Napoca, vor lucra până la sfârşitul anului peste 300 de angajaţi în domeniul producţiei şi dezvoltării. Peste jumătate dintre aceştia au fost deja angajaţi şi efectuează în prezent un stagiu de pregătire în unul din centrele Bosch din afara ţării.

Tehnologia auto, motorul creşterii companiei Bosch în România

Anul 2012 a adus o creştere a volumului de vânzări în sectorul Automotive Aftermarket, dar şi a producţiei de componente auto destinate constructorilor auto români. Oferta Bosch include un portofoliu vast de produse şi servicii din domeniul auto, de la piese de schimb şi accesorii pentru autovehicule la tehnologie de verificare şi concepte de service auto pentru reţeaua Bosch Car Service, dar şi instruire pentru tehnicienii din cadrul service-urilor auto. În 2012 a crescut interesul pentru serviciile de diagnoză oferite în cadrul service-urilor auto şi pentru serviciile reţelei Bosch Car Service. La finalul anului 2012, Bosch Car Service avea 70 de unităţi partenere în 54 de oraşe, ceea ce înseamnă acumularea de parteneri în 5 oraşe noi comparativ cu anul precedent. Bosch va continua extinderea reţelei Bosch Car Service în România.

Condiţiile dificile de piaţă din anul 2012 au continuat şi în acest an în segmentul sculelor electrice, totuşi volumul de vânzări s-a menţinut constant faţă de anul precedent. Bosch a reuşit să îşi păstreze poziţia pe piaţa din România şi datorită inovaţiilor şi a gamei ample de produse. În 2012, circa 40 de procente din volumul de vânzări au fost obţinute cu produse inovatoare lansate pe piaţă de cel mult doi ani, în special în domeniul sculelor cu acumulatori pe baza tehnologiei Litiu-Ion.

Creşterea cotei de piaţă şi în sectorul Termotehnică

Clienţii români pun un accent tot mai mare pe utilizarea unor tehnologii ecologice, dar care să permită şi reducerea consumului de energie. Aceasta este explicaţia care stă la baza dublării volumului de vânzări înregistrat în 2012 pentru aparatele care folosesc tehnologia în condensare, comparativ cu anul 2011. În anul 2012, Bosch a reuşit să obţină noi cote de piaţă pe acest segment. Compania este lider pe piaţa din Europa în producţia de cazane de încălzire şi de preparare a apei calde menajere. Aceasta este prezentă în România în domeniul termotehnicii cu mărcile Bosch şi Buderus şi pune la dispoziţie atât tehnologia, cât şi serviciile asociate. Divizia de Termotehnică şi-a continuat strategia de service prin a deservi clienţii casnici prin Parteneri Recomandaţi de Service, iar pe cei industriali prin propria echipă de service. Bosch deţine o reţea de peste 120 de parteneri de service, care, la nivel naţional, asigură o rată de remediere în decurs de 24 de ore a defectelor de peste 90 de procente.

Evoluţia economică internaţională a Grupului Bosch în perioada 2012-2013

În anul fiscal 2012 vânzările Grupului Bosch la nivel mondial au crescut cu 1,9 procente, ajungând la 52,5 miliarde de euro. Veniturile înainte de impozitare au fost de 2,8 miliarde de euro. Ţinând cont de evoluţia companiei din anul precedent, numărul angajaţilor Bosch a crescut uşor, cu 3.400 de persoane, astfel că în prezent compania are 305.900 de angajaţi. Grupul Bosch a alocat în 2012 circa 8 miliarde de euro pentru investiţii: 4,8 miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare şi 3,2 miliarde de euro pentru investiţiile în active fixe.

Bosch se aşteaptă la o creştere de două până la patru procente a volumului de vânzări pentru acest an. În 2012 au fost luate măsuri pentru creşterea veniturilor, iar activităţile menite să limiteze costurile fixe, investiţiile şi achiziţiile vor continua şi în acest an.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Pingback: ASTĂZI: Concernul german Bosch inaugurează la Blaj cea de-a treia unitate de producție. Investiția creează 320 de noi locuri de muncă | Alba24

  2. Pingback: ASTĂZI: Concernul german Bosch inaugurează la Blaj cea de-a treia unitate de producție. La eveniment participă ministrul Dan Șova | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate