Actualitate
Companiile care investesc în educație sau în cercetare-dezvoltare ar putea beneficia de stimulente financiare

Guvernul a introdus în anul 2004 o măsură prin care angajaţii care creează programe pentru calculator sunt scutiţi de la plata impozitului pe salarii. Între timp, sectorul IT a devenit una dintre cele mai importante activităţi din economia românească. Anul trecut, sectorul informatică şi comunicaţii a ajuns să contribuie cu 5,6% la formrea produsului intern brut (PIB) al României, în timp ce agricultura are o contribuţie de doar 4,2%, potrivit stiripesurse.ro.
„Vrem să stabilim stimulente fiscale pentru ca noi companii să investească în educaţie. Când vorbim despre deduceri fiscale, nu vreau să vorbesc ca în celelalte guverne în termeni populişti. (…) Sunt măsuri care s-au luat acum 15 ani în IT”, a transmis vicepremierul Costin Borc, care este şi ministru al Economiei.
Acesta a precizat că măsura va fi introdusă şi pentru sectorul de cercetare-dezvoltare şi consideră că acestea vor avea un impact pozitiv în economie.

„Încercăm să stabilim cadrul fiscal. Deducerile fiscale sunt esenţiale pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare. (…) Aceste măsuri vor aduce mai mulţi bani economiei”, a transmis vicepremierul.
sursa: știripesurse.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News