senat Guvernul intenționează să simplifice mecanismul compensărilor între firme, printr-un formular online. Astfel, procesul care durează acum câteva zile, ar putea fi încheiat în câteva minute.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, depus la Senat, prevede că între trei sau mai multe societăți comerciale, ordinele de compensare să se facă pe baza actelor în format electronic.

Publicitate

Tipizatele cu regim special, care vor fi imprimate de Imprimeria Națională, urmează să stingă creanțele și datoriile care au făcut obiectul compensării, pentru datorii mai mari de 10.000 de lei și mai vechi de 30 de zile. Practic, noile documente în format electronic vor reprezenta, în contabilitate, documentul justificativ pentru stingerea datoriilor, scrie legestart.ro.

Pentru serviciile de gestionare și arhivare a circuitului de compensare, coordonat de o instituție din subordinea Ministerului Economiei, agenților economici li se va percepe un tarif unic de 50 de lei, care include și TVA.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„A are o datorie către B, B are o datorie către C, iar C are o datorie către A. Oricare dintre agenții economici nu poate efectua o compensare bilateral, însă sistemul de compensări poate identifica un circuit între toți cei trei agenți economici”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Proiectul prevede și contravențiile aplicate în cazurile în care se vor săvârși infracțiuni:

- neținerea și neactualizarea de către contribuabilul, persoană juridică, a evidenței obligațiilor de plată și a evidenței creanțelor - amendă de la 500 la 1.000 lei

Publicitate

- netransmiterea de către contribuabilul persoană juridică, prin internet, la adresa comunicată în acest scop a situației prevăzute - amendă de la 1.000 la 5.000 lei

- nerespectarea de către orice utilizator a îndatoririlor referitoare la confidențialitatea informațiilor, datelor și situațiilor - amendă de la 1.000 la 5.000 lei

Proiectul de lege a fost pus în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată.

sursa: legestart.ro, senat.ro