Educație
Competențe digitale în școli: elevii din clasele primare ar trebui să știe să comunice online și să salveze date pe dispozitive
Competențe digitale în școli. Una dintre cerințele privind competențele digitale se referă la elevii claselor primare. Aceștia ar trebui să știe să comunice online, pe mesagerie sau pe rețelele de socializare. De asemenea, ar trebui să poată salva poze, adrese web sau alte informații, pe dispozitive portabile. Toate acestea, cu sprijinul unui adult.
Cerințele sunt prevăzute de Ordinul ministrului Educației nr. din 30 august 2024 privind aprobarea Cadrului de competențe digitale pentru elevi, publicat recent în Monitorul Oficial, potrivit edupedu.ro
Documentul reglementează competențele digitale pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal.
Competența digitală reprezintă ansamblul competențelor-cheie care au ca scop pregătirea absolvenților pentru a face față provocărilor actuale atât în plan personal, cât și profesional.
Competențe digitale în școli. Învățământ primar
Potrivit ordinului citat, elevii din clasele primare trebuie să:
- cunoască funcțiile de bază și înțeleagă date digitale simple (de exemplu, text, imagine, video)
- identifice asemănări/deosebiri între obiecte din lumea reală și virtuală
- știe să caute și să acceseze date, informații și conținut în mediile digitale, cu sprijinul unui adult
- știe să aleagă surse de date, informații, conținut, cu sprijinul unui adult
- salveze poze, informații, adrese web pe dispozitive portabile, cu sprijinul unui adult
- găsească un film de o platformă video publică, o adresă favorită salvată în propriul dispozitiv, cu sprijinul unui adult
- utilizeze tehnologiile digitale și mijloace de comunicare simplă (de exemplu, mesagerie telefonică, rețele de socializare) , cu sprijinul unui adult
- să-și verifice propria identitate digital (acces la contul de pe platform de încățare a școlii)
- editeze conținut digital în diferite formate
- înțeleagă drepturile de autor și licențele și să le respecte, cu sprijinul unui adult
Vezi integral: Cadrul de competențe digitale pentru elevi – an școlar 2024-2025
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News