Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Competiția Alba Carolina Bike Race, reprogramată. Când va avea loc ediția a doua a concursului de ciclism montan la Alba Iulia

Publicat

Ediția a doua a competiției Alba Carolina Bike Race a fost reprogramată pentru data de 24 septembrie 2022, au transmis organizatorii evenimentului. 

De asemenea, aceștia au anunțat că perioada de înscriere pentru competiție a fost prelungită până la data de 22 septembrie, în limita a 500 de locuri. 

Organizatorii mai transmit că ”cei înscriși cu taxa de participare achitată și din diverse motive nu participă la eveniment pot ridica kit-urile în perioada 23.09.2022 – 30.09.2022”.

Concursul adresat iubitorilor de ciclism montan se va desfășura pe 3 trasee: de 23 km, 36 km, respectiv 63 km, cu diferite grade de dificultate, și este deschis oricărui ciclist, indiferent de vârstă, profesionist sau amator, care are un minim de experiență, o bicicletă în stare tehnică bună și o stare de sănătate care să-i permită un efort fizic susținut.

Pentru copii, organizatorii au pregătit, pe lângă concursul de ciclism pe diferite categorii de vârstă, un traseu cu obstacole, multe jocuri de educație rutieră, exerciții de îndemânare pe bicicletă și premii pentru toți participantii.

Unul dintre momentele cele mai emoționante ale evenimentului va fi cursa adresată echipei INVICTUS, formată din soldați ai Armatei Române răniți în acțiuni din teatrele de război unde România participă cu efective militare.

La eveniment vor participa Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, Poliția Municipiului  Alba Iulia și Jandarmeria Alba Iulia, care, pe lângă asigurarea desfășurării concursului în condiții optime, vor fi prezenți cu dispozitive specifice activității lor pentru a fi prezentate și explicate copiilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax