Connect with us
Advertisement

Actualitate

Componenţa Consiliului de Administraţie de la Parcul Industrial Cugir a fost stabilită de CJ Alba

Publicat

Componenţa Consiliului de Administraţie (CA) al Parcului Industrial Cugir (PIC) a fost aprobată joi, de consilierii judeţeni. Cei trei membri au fost selectaţi în prealabil, de o comisie constituită în acest scop.

Membrii în CA al PIC sunt Emil Nicolae Muntean, Ana Elisabeta Androne şi Horea Suciu.

Potrivit Legii 31/1990, societăţile administrate în sistem unitar ale căror situaţii financiare fac obiectul unei obligaţii legale de auditare sunt administrate de cel puţin trei administratori.

Condiţii de participare la selecţie au fost: cetăţenie română; cunoaştearea limbii române scris şi vorbit, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă / pentru postul de membru cu experienţă în domeniul economic studii economice şi o vechime de minim 5 ani; experienţă în administrare/management; să nu facă parte din mai mult de 4 consilii de administraţie ale unor societati comerciale. Mandatul în CA al PIC este pentru patru ani.

Societatea comercială “Parcul industrial Cugir” SA are drept acţionar unic Consiliul Judeţean Alba. PIC a împlinit 10 ani de funcţionare, în 2012. În această locaţie îşi desfăşoară activitatea peste 33 de societăţi comerciale cu aproximativ 400 de angajaţi. La finalul anului 2011, volumul de investiţii la Parcul Industrial Cugir era de 1,6 milioane lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement