Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comuna Săsciori asaltată de daci, în acest weekend: Cel mai mare festival dacic din România. PROGRAMUL EVENIMENTELOR

Publicat

Comuna Săsciori, localitate pe raza căreia se află cetatea dacică de la Căpâlna, se întoarce în timp, cu peste 2.000 de ani în urmă, în vremurile când dacii stăpâneau liberi aceste tărâmuri, găzduind  o nouă ediție a Festivalului Cetăților Dacice – cel mai important și cel mai mare festival dacic din România.

Evenimentul, ajuns la cea de-a XIV-a ediție, se va desfășura în perioada 24 – 26 iunie și va cuprinde expoziții, lupte între daci și romani, ateliere antice și spectacole în aer liber de folclor şi muzică uşoară,

Festivalul Cetăților Dacice a început, vineri, cu vernisajul expoziției „Cetatea dacică de la Căpâlna în timpul războaielor daco-romane”, desfășurat la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Sâmbătă, 25 iunie 2022, festivalul continuă cu concursul de istorie „Pui de dac”, în cadrul căruia se întrec elevi din cele cinci localități pe raza cărora se află cetăți dacice: Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu şi Săsciori. Concursul se desfășoară la căminul cultural și este o replică a „Decatlonului Dacic” la care participă echipele de adulţi din cele cinci localităţi.

Programul va continua cu GRADUS LEGIONIS, un spectacol de reconstituire istorică și tururi ghidate ale Cetății dacice Căpâlna, la care participă Legiunea a XIII-a Gemina, Legiunea a V-a Macedonica, Legiunea a IIII-a Flavia Felix şi Legiunea a VII-a Claudia P.F.

De la ora 11:00, festivalul va continua pe Stadionul Săsciori cu VIRTUTE ET LABORE, o parada și ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei antice, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică și a atelierelor meșteșugărești. Trupele participante din întreaga țară au pregătit ateliere antice pe teme diverse precum prelucrare os, prelucrare lemn, monetărie, întreținere echipamente, jocuri romane, plante dacice, machete, signacula, tir cu arcul, mozaic, bucătărie antică, olărit, confecționat cămăși de zale, scriptoria, fierărie, metaloplastie, antrenamente soldați, antrenamente gladiatori. Participă: Garda Apulum – Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca, Omnis Barbaria – Baia Mare, Historia Renascita – Pitești, Dacii Petrodavi – Piatra Neamţ, Legiunea VII Claudia P.F. –  Dobrosloveni și Nimfele Dace – Zalău.

În paralel, va avea loc acțiunea „Cetatea dacică de la Căpâlna –  perspective, modele de dezvoltare a produsului cultural – turistic”, iar programul va continua apoi cu dansuri antice prezentate de  Nimfele Dace – Zalău și Venatrix – Cluj-Napoca.

Seara este destinată luptelor de gladiatori, la care participă trupele Ludus Apulensis (Alba Iulia) și Ludus Ursus (Cluj-Napoca) și demonstrațiilor de tehnică militară daco-romană.

După ora 20:00, va fi pus în scenă asediul cetății dacice de la Căpâlna –  Marea bătălie între daci și romani, iar seara se va încheia cu DRACO FESTIVAL – Lupii lui Calancea: atmosferă muzicală cu DJ. Nu va lipsi nici tradiționalul rug al lui Zamolxe, respectiv ritualul de incinerare a unei căpetenii dacice.

Festivalul Cetăților Dacice va continua, duminică, 26 iunie 2022, cu asediul final al cetății dacice de la Căpâlna și „Decathlonul Dacic”, un concurs între echipele de voinici ale cetăţilor dacice din Alba: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori. Probele de concurs sunt extrem de inedite respectiv: „Arcul viteazului” – tir cu arcul, „Rapid și puternic” – transport 25 kilograme de nisip, „Sulițașul Cetății” – aruncarea suliței la distanță, „Cel mai iute de picior” – ștafetă, alergare cu mielul, „Brațul de fier” – skandenberg, „Să ne unim forțele” – tras cu frânghia, „Luptător dac” – luptă pe butuci, „Voinicul din Cetate” – aruncarea bolovanului, „Îndemânare și curaj” – cățăratul pe catarg, „Cărăușii Cetății” – transport apă în ciubere. Festivalul Cetăţilor Dacice se va încheia, duminică seara, cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric al județului Alba, dirijor Alexandru Pal.

Festivalul Cetăţilor Dacice este o marcă înregistrată a Consiliul Judeţean Alba, fiind cel mai important festival dacic din România. Evenimentul se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba. Festivalul este şi o întrecere inedită între flăcăii a cinci localităţi din Alba pe raza cărora s-au aflat importante cetăţi dacice: Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu şi Săsciori.  Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Săsciori, însă în fiecare an sunt implicate în festival toate primăriile din localităţile pe raza cărora se află vestigii ale unor cetăţi dacice.

Anul acesta, festivalul este găzduit de Cetatea Dacică de la Căpâlna (comuna Săsciori). Aceasta este una dintre cel mai bine conservate cetăţi dacice din România, istorici spunând că probabil a fost înălţată de Burebista şi a  durat până la cucerirea romană, fiind reşedinţa unui nobil dac şi având scop militar. Cetatea este poziţionată strategic la o altitudine de aproape 650 de metri având o poziţie dominantă pe Valea Sebeşului. Fortificaţia avea ziduri de piatră, însă istoricii care au cercetat-o spun că nu era foarte bine fortificată şi apărată astfel încât romanii au asediat-o în ambele războaie. Situl cetății a fost cercetat în perioada 1982 -1983 descoperindu-se aici numeroase artefacte din perioada dacică.

Program Festivalul Cetăților Dacice, Săsciori, ediția a XIV-a, 24-26 iunie 2022

Vineri, 24 iunie

17.30 – Vernisaj expoziție – Cetatea dacică de la Căpâlna în timpul războaielor daco-romane

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Sâmbătă, 25 iunie

09:00 – Concurs de istorie pentru copii „Pui de dac”

Participă: școli din localitățile Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu, Săsciori

Căminul Cultural Săsciori

10:00 – GRADUS LEGIONIS  Bornele miliare ale Legiunii a XIII-a Gemina, ritualul  miliar XXXIII, constituirea gărzilor dacice și romane de la Căpâlna; tururi ghidate la Cetatea dacica de la Capâlna;

Participă: Legiunea a XIII-a Gemina, Legiunea a V-a Macedonica, Legiunea a IIII-a Flavia Felix şi Legiunea a VII-a Claudia P.F.

Bază acces Cetatea Dacică Căpâlna

11:00 – VIRTUTE ET LABORE. Parada și ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei antice, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică și atelierelor meșteșugărești.

·           prelucrare os

·           prelucrare lemn

·           monetărie

·           întreținere echipamente

·           jocuri romane

·           plante dacice

·           machete

·           signacula

·           tir cu arcul

·           mozaic

·           bucătărie antică

·           olărit

·           confecționat cămăși de zale

·           scriptoria

·           fierărie

·           metaloplastie

·           antrenamente soldați

·           antrenamente gladiatori

Participă: Garda Apulum – Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca, Omnis Barbaria – Baia Mare, Historia Renascita – Pitești, Dacii Petrodavi – Piatra Neamţ, Legiunea VII Claudia P.F. –  Dobrosloveni și Nimfele Dace – Zalău.

Stadionul Săsciori

11:45 – Cetatea dacică de la Căpâlna –  perspective, modele de dezvoltare a produsului cultural – turistic „Cetatea dacică de la Căpâlna” – prezentare publică

Stadionul Săsciori

19:00 – Dansuri antice –  Nimfele Dace – Zalău și Venatrix – Cluj-Napoca

Stadionul Săsciori

19:15 – Lupte de gladiatori – Ludus Apulensis (Alba Iulia) și Ludus Ursus (Cluj-Napoca)

Stadionul Săsciori

19:45 – Demonstrații de tehnică militară daco-romană

Stadionul Săsciori

20:15 – Asediul cetății dacice de la Căpâlna –  Marea bătălie între daci și romani

Stadionul Săsciori

21:00 – DRACO FESTIVAL – Lupii lui Calancea: atmosferă muzicală cu DJ.

Stadionul Săsciori

22:30 – Rugul lui Zamolxe și ritualul de incinerare a unei căpetenii dacice, dorințe către Nemesis

Stadionul Săsciori

Duminică, 26 iunie

10:00 – Tabăra antică și ateliere meșteșugărești

Stadionul Săsciori

11.00 – Asediul final al cetății dacice de la Căpâlna

Căpâlna

15:00 – DECATHLON DACIC

Stadionul Săsciori

Arcul viteazului (tir cu arcul)

Rapid și puternic (transport 25 kg de nisip)

Sulițașul Cetății (aruncarea suliței la distanță)

Cel mai iute de picior (ștafetă, alergare cu butucul)

Brațul de fier (skandenberg)

Să ne unim forțele (tras cu frânghia)

Luptătorul dac (luptă pe butuci)

Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului)

Îndemânare și curaj (cățăratul pe catarg)

Cărăușii Cetății (transport apă)

17:00 – DRACO FESTIVAL – spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric al județului Alba, dirijor Alexandru Pal

Stadionul Săsciori

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement