Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comunicat al europarlamentarului Mircea Hava: Uniunea Europeană e cu un pas mai aproape de a reglementa încărcătorul universal

Publicat

Ieri, 20 aprilie, Comitetul pentru Piața Internă din Parlamentul European a luat o decizie care, deși nu pare de o importanță capitală, e una care ne va schimba viețile tuturor.

Nu cred că mai există cineva printre noi care, la un moment dat sau altul, să nu fi rostit: Ai cumva un încărcător? Ei bine, acel „de care?”, primit, mai mereu, drept răspuns, nu va mai avea vreun sens.

Și asta pentru că, la nivelul pieței comune, va exista un singur tip de încărcător, ce va putea fi folosit pentru orice tip de telefon, laptop tabletă sau dispozitiv electronic portabil.

Votul de ieri, prin care e susținută inițiativa Comisiei Europene în acest sens, e un pas înainte pentru a avea o legislație prin care producătorii de dispozitive electronice vor fi obligați să le adapteze modelului USB – C, acesta urmând să devină standardul pentru tot ce înseamnă smartphone, tabletă, cameră, căști, difuzoare portabile sau orice alt dispozitiv.

Această idee nu e una nouă, ea fiind în discuție de aproape un deceniu, cum spunea și colegul meu, europarlamentarul Andrey Kovatchev, însă e una așteptată, una care ne va schimba și simplifica viețile tuturor.

Tehnologia, dispozitivele de tip smartphone, tabletă, laptop, căști, gadgeturile în general, sunt parte din cotidianul nostru, sunt lucruri fără de care nu ne-am putea descurca în ziua de azi.

Telefonul mobil, smartphone-ul, a devenit o chestiune absolut banală, însă cu toții am trăit acea senzație de veritabilă panică, atunci când el ne afișează mesajul „low battery”.

Mai departe, însă, de utilitatea incontestabilă pentru consumator, de a avea un încărcător universal, care să poată fi folosit la oricare și la toate dispozitivele, există și multe alte aspecte pentru care această propunere trebuie să devină realitate.

Mă refer aici la eliminarea risipei, căci produsele noi nu vor mai fi însoțite fiecare de încărcătorul său. Totodată, e vorba și de protecția mediului, căci fiecare telefon nou înseamnă, în 99% din cazuri, un nou încărcător, iar cele vechi sunt aruncate la gunoi.

De la mijlocul anului 2024, noua legislație va urma să armonizeze porturile de încărcare și tehnologia de încărcare, astfel că USB – C va deveni tipul standard de încărcare pentru toate dispozitivele.

Vor exista și alte măsuri menite să „universalizeze” anumite produse ale tehnologiei, fără a bloca inovația.

Odată cu noua lege, negociată din partea PPE de colegul meu, Andrey Kovatchev, vom putea spune adio cutiei cu încărcătoare vechi, pe care fiecare dintre noi o avem undeva în casă, și pe care o păstrăm pentru că „nu se știe când o să am nevoie”.

Mircea Hava, europarlamentar PNL

Membru PPE

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement