Actualitate
Comunicat Alin Ignat, PNL Alba: Susținere totală din partea guvernului PNL pentru cele mai afectate domenii din economie (P)
Cele mai afectate domenii din economie au primit susținere totală din partea guvernului PNL. Cel mai important sprijin merge către industria HoReCa.
La începutul pandemiei, am anticipat, la nivel guvernamental, că mediul de afaceri din România va fi puternic afectat în perioada care va urma, atât în privința angajaților cât și a angajatorilor. Nu am stat pe gânduri, am venit urgent cu soluții.
Primă măsură și cu siguranță una din cele mai benefice pentru angajatorii și angajații din România a fost subvenționarea de către Guvern a șomajului tehnic, respectiv a 75% din salariul de bază al angajaților. Această soluție, care s-a aplicat pe perioada stării de urgență, fiind valabilă și în prezent, pe perioada stării de alertă, pentru domeniile încă restricționate, este de natură să compenseze dificultățile generate de pandemie în zona de business și să mențină locurile de muncă pentru angajați. În cifre, este vorba de plăți totale de peste 4,2 miliarde de lei, pentru 1,2 milioane de angajați, la nivel național. În județul Alba, acest sprijin a ajuns la peste 20.000 de angajați, în cuantum total de peste 65 milioane de lei.
Ulterior acestei măsuri, obiectivul nostru a fost reactivarea contractelor de muncă ale angajaților care au beneficiat de șomaj tehnic și continuitatea în relația de muncă angajatori-angajați. Pentru a asigura suportul financiar necesar revenirii angajaților la muncă, guvernul, prin Ministerul Muncii, a oferit soluția subvenționării unui procent de 41,5% din salariul de bază al angajatului, pe o perioadă de 3 luni, începând cu 1 iunie. În acest fel, angajatorii au fost încurajați concret să facă efortul readucerii angajaților la serviciu, după o perioadă de suspendare a contractelor de muncă pentru accesarea schemei de ajutor privind șomajul tehnic. În cifre, este vorba de plăți totale de peste 2,1 miliarde de lei pentru 635.000 de angajați și aproape 70.000 de angajatori. În județul Alba, sprijinul a ajuns la peste 13.000 de angajați și 1400 angajatori, în cuantum total de 42 milioane de lei.
Ambele măsuri au fost un real ajutor, mai ales pentru industria HoReCa, unul dintre domeniile cel mai grav afectate de criza sanitară. Confirmarea vine direct din feedback-ul antreprenorilor din acest sector.
Guvernul PNL nu s-a oprit însă, la aceste măsuri, ci a continuat să ofere soluții industriei HoReCa. Pornind de la împrumuturile garantate de stat, cu dobândă subvenționată, prin IMM Invest, și trecând prin măsura care prevede scutirea de la plata impozitului specific, cea mai consistentă soluție de redresare este, fără îndoială, acordarea de granturi decontate din fonduri europene, sprijin ce se ridică la 1,6 miliarde de euro.
Este vorba de granturi pentru capital de lucru sau investiții direcționate către companiile din cele mai afectate domenii din economie, cel mai important beneficiar fiind sectorul HoReCa. Prin această măsură, guvernul acordă sume de până la 150.000 euro (15% din cifra de afaceri), pentru schema de ajutor privind capitalul de lucru și până la 200.000 euro, pentru schema de ajutor privind investițiile. Apelul pentru Măsura 1 (granturi pentru capital de lucru) s-a încheiat, numărul solicitanților depășind 22.000 de companii. Încărcarea contractelor de finanțare în platformă a început deja de marți, 23 noiembrie, urmând ca primele plăți să ajungă în conturile firmelor în câteva zile.
Acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care Guvernul le-a adoptat pentru a veni în ajutorul mediului de afaceri afectat de tot ce a însemnat pandemia de Sars-Cov-2 în România, dar mai ales pentru a asigura condițiile ca angajații din sectorul privat să își păstreze locurile de muncă. Toate soluțiile noastre au fost implementate după constante consultări cu patronatele și sindicatele, iar reprezentații HoReCa au fost în prima linie a tuturor demersurilor noastre.
Sigur că există oameni din rândurile altor partide, spre exemplu candidați PSD la alegerile parlamentare, care, deși sunt beneficiari direcți ai măsurilor guvernului PNL și primesc în cont, de luni bune, sumele aferente acestor măsuri, afirmă incorect în spațiul public că acest guvern nu a făcut nimic pentru HoReCa și de aceea, potrivit lor, trebuie să plece. Pe acești candidați îi îndemn să reflecteze, în timp ce așteaptă ca Guvernul să le alimenteze conturile cu plățile pentru șomajul tehnic și grantul pentru capital de lucru, și să renunțe la minciună.
Am convingerea că e momentul ca acest gen de ipocrizie să nu mai ajungă în Parlament sau la guvernare. E momentul ca în România să avem oameni politici corecți și sinceri, oameni politici dispuși să facă treabă, lăsând trecutului propaganda și manipularea.
Pentru asta, pe 6 decembrie, votați echipa PNL pentru Parlamentul României. Aici sunt oamenii care au dat soluții României, clar și concret, în cea mai grea perioadă din ultimii 30 de ani.
Reușim împreună. Va fi bine!
Alin Ignat, candidat PNL Alba pentru Camera Deputaților
Comandat de Partidul Național Liberal, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025, distribuit de SC INDEPENDENT SRL – portal: https://alba24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 26.11.2020 at 13:26
Mai baiatule, lasa tu tromboanele si afiseaza-ti CV, sa vedem ce-ai mai facut pana sa te nanaseasca Roman. Ca dupa, stim.