Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat: Bani de la stat pentru PLATA serviciului de BONĂ. CONDIȚII dintr-un proiect propus de PNL

Publicat

PNL propune acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciului de bonă, transmite deputatul Florin Roman, într-un comunicat de presă.

”PNL susține familia și creșterea natalității! Tocmai de aceea am inițiat o propunere legislativă prin care ne propunem să încurajăm acele familii care își doresc copii, dar care de multe ori sunt descurajate de costurile ridicate pentru angajarea unor bone, în contextul în care ne confruntăm cu o lipsă acută de creșe și grădinițe pentru copiii de vârstă preșcolară.

Chiar dacă, în ultimul timp, numărul creșelor și al grădinițelor private este în creștere, trebuie să recunoaștem că mulți părinți nu își permit să își înscrie copiii la o astfel de instituție privată. Singura soluție este să le oferim sprijin financiar acelor părinți aflați în dificultate pentru a își putea angaja o bonă!

Potrivit proiectului, pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 3.500 lei, iar suma propusă a fi acordată se va stabili în mod diferențiat, variind între 250 și 710 lei pentru fiecare copil de vârstă antepreșcolară.

De asemenea, trebuie menționat că de acest sprijin financiar va putea beneficia părintele sau reprezentantul legal la care copilul locuiește în mod statornic și care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap. Adoptarea acestei propuneri legislative va reprezenta, de fapt, o investiție în viitor prin susținerea familiei și prin creșterea natalității!

Consider că România are nevoie de o strategie pe termen lung, precum și de politici de dezvoltare a serviciilor sociale în vederea stimulării natalității, cu respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului!”, transmite deputat PNL Florin Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax