Comunicat Călin Popescu-Tăriceanu, președinte ALDE: Mesaj de Ziua mondială a libertății presei

Stimați ziariști,

Un reputat jurnalist american scria cu ani în urmă că dacă dintr-o clădire în flăcări ies țipând de spaimă mii de inși, iar alți câțiva încearcă să intre, aceștia din urmă sunt precis ziariștii.

Concluzia e că sunteți nițel nebuni, dar democrația se sprijină, necondiționat, pe vorbele și scrierile voastre. Sunteți frumoșii nebuni ai societății și lumea ar fi de neimaginat fără voi. Bine au spus că e mai ușor fără guvern decât fără presă și vă confirmă asta un fost șef de guvern. Unul care vă poate oricând trage la răspundere pentru părul alb din dotare.

Noi, românii, am avut, până la căderea comunismului, o relație foarte specială cu presa, după cum ne amintim. Am avut gazetele partizane și certărețe, intens satirizate de nenea Iancu. Am avut mari ziariști întemnițați în pușcăriile carliste ori comuniste pentru delict de opinie. Am avut, până târziu, la sate și prin mahalalele orașelor bătrânul difuzor monocanal contectat la stația comună de radioficare, am avut ”tranzistoarele” japoneze ori nemțești care ajungeau pe sub mână la noi, pe când alții ajungeau pe Lună. Am avut televizoarele alb-negru care ne scoteau sufletul alergând după lămpi de schimb, am avut antenele pentru bulgari, sârbi sau unguri, care lichidaseră stocurile ligheanelor de aluminiu din comerț.

Pe vremea lui Nea Nicu am dezvoltat o tehnică unică de a citi ziarele și revistele, de la coadă la cap, pentru că primele pagini erau mereu dedicate partidului și mărețului cârmaci. Când nu se citeau în diagonală, ziarele se citeau printre rânduri, ca să se descifreze tâlcuri ascunse în articolele politice. Și am mai fost printre puținele popoare care urmăreau presa pe furiș, cu urechea lipită de difuzor, mă refer, desigur, la Europa liberă ori Vocea Americii sau BBC. O operațiune care te putea aduce în ancheta Securității dacă aveai vecini prea vorbăreți.

Nu e de mirare că, în compensație, după căderea comunismului, timp de câțiva ani buni, România a fost țara cu cel mai mare consum de presă probabil din întreaga lume.

Din păcate, azi, de ziua voastră, dragi ziariști, constatăm contrariul: am ajuns țara din care ziarele aproape au dispărut, avem o stranie inflație de televiziuni de știri, nu mai există săptămânale generaliste, în schimb și-au descoperit vocație de jurnaliști cetățeni specializați mai degrabă în trageri de noapte, filaj și operațiuni sub acoperire.

Pe la începutul secolului 16, Papa dispusese ca toate textele de presă să fie supuse controlului bisericii înaintea publicării, una dintre primele manifestări ale cenzurii. Cinci sute de ani mai târziu, am uneori neplăcutul sentiment că metoda se mai păstrează, ici-colo.

O țară cu o presă slăbită e o țară vulnerabilă, iar acest lucru e mai grav decât căderea bursei sau o epidemie. Iar dacă presa românească e momentan slăbită, nu e pentru că s-a nimerit, ci pentru că s-a dorit.

Ne amintim cum, după izbucnirea crizei economice mondiale, statele democrate au alocat ajutoare financiare consistente trusturilor de presă greu lovite, pentru a le ajuta să supraviețuiască. Nimic similar la noi, din nefericire. Nu există trust românesc de presă care să se fi extins în afara țării, cum se întâmplă în alte state foste comuniste precum Polonia sau Cehia; de fapt, abia dacă mai există trusturi românești în interiorul țării noastre. De câte ori se stinge un organ de presă, memoria internetului devine și ea mai săracă, iar faptele trecutului se estompează și ele, în mare măsură. E trist, e regretabil, e nedrept.

Va trebui ca, dincolo de vorbe frumoase, să ne gândim curând la modalități concrete prin care să sprijinim mass-media și să îi redăm forța de odinioară. Nu de alta, dar nu aș vrea să ajungem cândva să ne fixăm iar antenele pe bulgari sau sarbi și radiourile pe posturi străine, ca să putem avea parte de informații cât de cât corecte și oneste.

Dați-mi voie să vă urez în final un sincer „La mulți ani!” de ziua voastră și să vă rog să rămâneți mereu frumoșii nebuni ai societății. Sunteți enervanți, sunteți agasanți, dar sunteți ultima redută a democrației, sunteți de neînlocuit și avem mare nevoie de voi.

Călin Popescu – Tăriceanu

Președinte ALDE