Connect with us
Advertisement

Economie

Comunicat: Compania TRANSAVIA, finalistă a proiectului BVB Made in Romania. Recunoaștere a „lucrului făcut așa cum trebuie”

Publicat

TRANSAVIA, liderul pieței de carne de pui din România, a fost desemnată joi seară finalistă a proiectului Made in Romania #5, desfășurat de Bursa de Valori București.

Distincția primită în cadrul Galei de Premiere este încă o recunoaștere a „lucrului făcut așa cum trebuie”, de marea familie TRANSAVIA, o afacere 100% integrată, „made in Romania”.

În acest an, în proiectul BVB Made in Romania #5, au fost nominalizate 350 de companii, dintre care 50 au fost semifinaliste.

Selecția celor 15 finaliste, printre care și TRANSAVIA, a fost stabilită atât prin votul publicului, cât şi de un juriu format din 12 specialiști în diverse domenii ale economiei.

„Ne bucurăm să fim una dintre companiile de top, Made in Romania, care contribuie la modelarea mediului românesc de afaceri.

Această distincție este o frumoasă recunoaștere a lucrurilor făcute exact așa cum trebuie, de la bob la furculiță, de peste 31 de ani, de echipa noastră, dar și a construirii bunei reputații a produselor românești peste hotare, pe care ne-am asumat-o prin calitatea superioară a produselor noastre care ajung în aproape 20 de piețe externe.

Demersul Bursei de Valori din București de a recunoaște branduri locale autentice, modele de afaceri de succes și proiecte românești ambițioase, derulate de jucători autohtoni mari sau mici este o sursă de inspirație pentru antreprenorii români”, spune dr. ing. Ioan Popa, fondator și președinte TRANSAVIA.

Înființată în 1991, TRANSAVIA este o reputată afacere de familie, cu capital 100% românesc, care operează sustenabil cu un model de afacere integrată vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță.

TRANSAVIA este singurul producător din România care își produce, își crește și își procesează toți puii în facilitățile proprii, având 30 ferme de creștere a păsărilor, inclusiv reproducție, 4 ferme de producție vegetală cu o suprafață cultivată de 10.000 ha teren, fabrică de nutrețuri combinate, 3 abatoare de ultimă generație, între care și cel mai mare abator din țară care procesează 12.000 de pui pe oră, fabrică de procesare a cărnii, peste 500 de autovehicule care asigură în fiecare zi transportul sigur al materiilor prime și al produselor din carne de pui.

Calitate absolută, o promisiune ținută zi de zi, prin aplicarea de către toți cei peste 2300 de angajați a celor mai bune practici și celor mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță, înseamnă garanția pentru consumatori că toate produsele TRANSAVIA sunt de cea mai bună calitate și siguranță, de fiecare dată.

Sistemul de management al calității și al siguranței alimentului implementat în toate etapele de producție este certificat FSSC 22000, ISO 22000, iar angajamentul companiei față de siguranța consumatorilor și față de relațiile cu partenerii este confirmat de certificarea BRCGS Food Safety.

Un semn de recunoaștere și de apreciere a calității deosebite a produselor oferite este și statutul TRANSAVIA de „Furnizor al Casei Regale”, încă din 2006.

TRANSAVIA este singurul producător de carne de pasăre din România care a primit, încă din 2018, certificarea GolbaG.A.P., cel mai important program mondial de certificare care atestă folosirea, în ferme și în facilitățile de producție, a bunelor practici din agricultură.

TRANSAVIA a ridicat ștacheta sustenabilității pentru sectorul în care activează, fiind singura companie care publică anual, din 2019, Raportul de Sustenabilitate, iar anul acesta a început cea mai mare investiție în energie verde din sectorul alimentar din România, cu implementare în toate cele 56 de puncte de lucru pe care le deține, care îi va asigura la finalul proiectului, în 2023, aproape 100% din necesarul propriu de energie electrică.

Totodată, este singura companie românească care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar.

Made in Romania, este un program desfășurat de Bursa de Valori Bucureşti, care plănuieşte să identifice viitoarele motoare ale economiei româneşti. Ediția aniversară din acest an, Made in Romania #5, va fi completată în perioada octombrie-noiembrie, de o serie de workshop-uri regionale și de lansarea cărții Made in Romania, ediţia V, la începutul anului viitor.

Despre TRANSAVIA

TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile Fragedo, Libertan și Papane.

Inclusă în topul celor mai valoroase portofolii din România, TRANSAVIA operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță.

În cei peste 30 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor.

Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 30 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii.

În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui.

Aproximativ 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, pe continentul african, în zona Mării Mediterane și a CSI.

TRANSAVIA investește masiv în energie verde, având ca țintă asigurarea aproape în integralitate a energiei necesare facilităților de lucru până la finalul anului 2023.

TRANSAVIA este singurul producător de carne de pui care a publicat în mod voluntar Raport de Sustenabilitate în ultimii doi ani.

De asemenea, este prima companie din România co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la practicile responsabile comerciale şi de marketing în sectorul alimentar.

Fragedo, brand emblemă al companiei TRANSAVIA este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) poartă pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    vineri, 23.09.2022 at 13:37

    Aţi îmbunătăţit slagărul de la prezidenţiale cu câteva cuvinte. Mai bine găseaţi alt slogan, că ăsta-i tare anacronic în Romania.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement