Actualitate
Comunicat. Consilierii județeni PSD Alba: ”Avem așteptări mai mari de la APA CTTA. Tarifele la apă și canalizare cresc anual”
Consilierii județeni ai Partidului Social Democrat solicit operatorului județean de apă și canalizare, APA CTTA Alba, mai multă implicare în derularea investițiilor de extindere a sistemelor de apă și canalizare și mai multă responsabilizare privind distribuirea apei.
Aceștia transmit, într-un comunicat, că apa potabilă ”nu a fost, de multe ori, incoloră, mai ales în condițiile în care, amintim, din 2017, până în 2022, există o creștere anuală, procentuală, a tarifelor”.
”Scumpirea apei potabile și canalizării, care de altfel nu a primit vot favorabil din partea consilierilor județeni ai Partidului Social Democrat Alba, a fost pusă pe seama cofinanțării unor investiții prin accesarea de fonduri europene – construire de stații de pompare, epurare, tratare, respective creșterea gradului de conectare la aceste servicii – care, după mai bine de doi ani, nu se simt.
În ședința ordinară din luna iunie a Consiliului Județean, consilierul PSD Radu Călin a chestionat forurile de conducere cu privire la lentoarea lucrărilor de extindere a sistemului de apă potabilă și canalizare de la Sâncrai, Aiud, Aiudul de Sus și Băgău, însă nu s-a primit un răspuns clar, dat pe românește, cum se zice, cu <subiect și predicat>.
<Cu lucrările pe care APA-CTTA le execută în zona Aiudului în localităţile pe care le-aţi menţionat, este problema pe care o avem cu toţi. Constructorii o au şi ei cu siguranţă. Lucrurile merg greu, că dacă ştiu bine, lucrarea este câştigată, trebuiesă se mobilizeze să vină să lucreze, toţi suntem interesaţi>, a spus președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, potrivit procesului verbal încheiat în urma acestei ședințe.
Nefiind mulțumiți de răspuns, solicităm public APA CTTA Alba, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Alba, să nu uite angajamentul dat în 2017, odată cu anunțarea scumpirilor anuale, procentuale, a apei și canalizării. Acesta a fost doar un exemplu! Lucrările la extinderea sistemului de alimentare cu apă trenează în mai multe zone ale județului.
De asemenea, să nu uităm că cetățenii plătesc – să spunem așa – și apa colorată care curge la robinete și care nu poate fi întrebuințată la nici o activitate, darămite pentru consum. Sistemele de canalizare din multe zone ale județului, în ciuda creșterii tarifelor pentru apa uzată, sunt subdimensionate, iar inundații există la fiecare ploaie torențială. Cei care suferă de pe urma lor sunt, firește, cei care scot din buzunare mai mulți bani.
Din păcate, Consiliul Județean Alba a eșuat pe temele majore de interes pentru cetățean: apă-canalizare, gunoi-salubrizare (vezi tarifele crescute din cauză că halda de la Galda de Jos nu este operațională) și transport-infrastructură (vezi procesele pierdute cu transportatorii – pe care tot cetățenii le plătesc)”, precizează consilierii județeni PSD Alba, în comunicat de presă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 22.07.2019 at 16:07
Pai ce vreti ? Acolo e o cloaca de trantori PNL-isti care viseaza la putere si atat, ca in rest sunt semnatari de state de plata babane.Dupa chipul si asemanarea lui Sica mandolina (cel mai vestit somer din Romania).