Actualitate
Comunicat consilierii locali PSD Alba Iulia: Propunem majorarea burselor elevilor din oraș cu 50% și a burselor sociale cu 100%
„În ședința de Consiliu Local al municipiului Alba Iulia din data de 30 august vom avea pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care prevede aprobarea sumelor de bani ce vor fi acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat în anul școlar 2019-2020.
Am luat act de dorința elevilor și părinților din Alba Iulia de a avea burse mai mari, având în vedere că administrația locală a plafonat bursele elevilor la 100 lei/ lună de mai bine de 7 ani. În condițiile în care salariul minim net pe economie a ajuns în România la 1263 lei, e inadmisibil ca un elev dintr-un municipiu reședință de județ să primească bursă de studiu de 85 de lei.
Astfel propunem majorarea cu 50% a burselor, astfel:
-
bursă de performanță – 180 lei față de 120 lei în prezent;
-
bursă de merit I – 150 lei față de 100 lei în prezent;
-
bursă de merit II – 180 lei față de 120 lei în prezent;
-
bursă de studiu – 128 lei față de 85 de lei în prezent;
Pentru bursele sociale, având în vedere situația materială precară a respectivilor copii și a familiilor lor, propunem dublarea bursei, respectiv 170 lei, față de 85 de lei în prezent.
Credem că investiția în educație și copii este cea mai importantă și mai credem că Primăria Alba Iulia are o obligație morală de a face dreptate pentru acești copii uitați de 7 ani.
Dacă Guvernul PSD ALDE a putut în 3 ani să reabiliteze 115 școli și licee și să construiască 90 de creșe și grădinițe, precum și să crească de 2,5 ori bursele studenților și să dubleze alocațiile copiilor, credem că și Primăria Alba Iulia poate și are încă 80 de lei pentru fiecare bursier din oraș. Dacă nu au, le recomandăm de pe acum să mai taie din spectacole și din plimbările în străinătate ale domnilor viceprimari.
Îi invităm pe toți părinții interesați să vină la ședința de consiliu local pentru a ne susține cauza comună!”, au transmis, într-un comunicat, consilierii locali ai Partidului Social Democrat (PSD) din Consiliul local al municipiului Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News