Actualitate
Comunicat de presă al senatorului PSD, Călin Matieș: Bătaie de joc la adresa PRODUCĂTORILOR LOCALI la Alba Iulia
Haosul Guvernului PNL-USR(PLUS)=0 se propagă perfect și la Alba Iulia, acolo unde administrația județeană și cea locală își dau perfect cu stângul în dreptul.
În data de 20 decembrie 2020 am avut o întâlnire cu președintele CJ Alba, Ion Dumitrel (PNL) și primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa (USR) pentru a veni în sprijinul producătorilor locali din județul nostru.
Am dorit ca împreună cu decidenții politici la nivel local și județean să găsim cele mai bune variante, iar cei doi reprezentanți ai partidelor de guvernământ Ion Dumitrel (PNL) și Gabriel Pleșa (USR) au promis ferm că vor găsi cea mai bună soluție.
Vorbim de cei care produc local legume și fructe, compoturi, gemuri sau alte produse de acest gen, dar și produse de origine animală, în special lactate sau ouă.
Soluția la care s-a ajuns? PIAȚA PASCU! Producătorii locali au fost mutați peste noapte, printre mașini, blocând accesul unor firme private, într-o bătaie de joc evidentă atât la adresa producătorilor locali, cât și a locuitorilor din zona Cetate.
Este clar că în zona Spitalului Județean nu se va mai putea organiza această piață volantă – piața de vineri, dar ar trebui găsite variante care să funcționeze de ambele părți: producătorii să își vândă marfa, iar albaiulienii să găsească produse naturale, cât mai aproape de ei!
Sau poate că, de fapt, Pleșa&Dumitrel (USR&PNL) își doresc de fapt înmormântarea producătorilor locali și la Alba Iulia, la fel cum ministrul Oros o face de minune la București!
Le-am propus celor din Primăria Alba Iulia 2 variante:
1. inclusiv amenajarea unor alei pe spațiul verde din vecinătate (fără a fi sacrificați copacii de aici, ba chiar am putea participa la sădirea mai multor arbori) și permanentizarea pieței și a producătorilor locali din județul Alba! Toată lumea ar avea de câștigat…
2. Parcarea de pe bulevardul Transilvaniei, amenajată cu o seară înainte și eliberată
Evident, dacă cei din USR și PNL și-ar da cu adevărat interesul față de cetățeni!
Senator PSD Alba
Călin Gheorghe Matieș
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
clau
marți, 20.04.2021 at 11:32
Am scapat de unu care dadea inainte cu abatoarele si acum a venit asta cu producatori locali.
pilu
marți, 20.04.2021 at 14:07
Mai visatorule, la ce mai foloseste piata din cetate, care e mai goala, dupa parerea ta ? A bagat bani Primaria sa o faca mare si acum vi tu, desteptat de cand ai aderat la PSD, sa faci alta. Oare jos in centru vechi, nu ai vrea sa vi cu o propunere, sa facem si acolo una, unde a functionat pana sa se dea in functie monumentul de beton a lui Stalin.
Hai ca deja te chinuie rau problema pietelor in Alba Iulia.
Azi, maine vi si tu cu citate din legi, ca aia de la PNL si USR, care chiar nu fac nimic.