Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat de presă Alin Ignat, deputat PNL de Alba: Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină a intrat în vigoare

Publicat

”Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023.

Cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja. Obiectivul acestui proiect este debirocratizarea și digitalizarea administrației publice, dar și ca interacțiunea cetățeanului cu statul să fie mai simplă și mai eficientă.

,,Legea 9/2023 are două componente fundamentale: interzicerea copiilor și eliminarea dosarului cu șină, ambele cu scopul comun de a simplifica administrația României. Cetățenii implicați sunt esențiali pentru implementarea cu succes a legii. În acest sens, am creat platforma www.romaniafaradosar.ro. Aici, cetățenii se pot informa despre prevederile legii și, în plus, au posibilitatea de a sesiza instituția prefectului cu privire la orice situație în care le sunt cerute dosare cu șină, diverse obiecte de papetărie sau copii după documente. Încurajăm cetățenii să fie ambasadori pentru această lege și să îi informeze și pe alții despre beneficiile proiectului.”, George Tuță, deputat PNL și inițiator al legii.

Principalele prevederi ale legii sunt:

-Instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică (ex: renumitul dosar cu șină);

-Instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor documente emise de alte instituții publice;

-Dacă sunt necesare copii: fotocopierea se face gratuit; copia legalizată a fost eliminată;
(funcționarul va constata conformitatea copiei cu originalul); copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail;

-Modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile tuturor instituțiilor publice, pentru a fi descărcate;

-Pe lângă plata cash, instituțiile publice trebuie să ofere și alte posibilități de plată, de exemplu plata cu cardul.

,,Debirocratizarea și simplificarea administrației publice este un obiectiv al PNL și al tuturor miniștrilor liberali. Instituțiile au la dispoziție 30 de zile pentru a se organiza în mod concret, astfel încât legea să fie aplicată întocmai. În calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi trimite o scrisoare către toți prefecții pentru a supraveghea modul în care instituțiile statului aplică această lege. Actul normativ conține drepturi clare pentru cetățeni și vom monitoriza ca acestea să fie respectate.”, Cătălin Predoiu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne.

Personal, am făcut o prioritate din digitalizare, în toate funcțiile de demnitate publică pe care le-am deținut. Așa am reușit, în perioada pandemiei, în mandatul de secretar de stat la Ministerul Muncii, să introducem roboții software în procesarea tuturor cererilor depuse la AJPIS-uri și AJOFM-uri, să operaționalizăm platforma aici.gov.ro, unde toate solicitările privind șomajul tehnic pentru angajați și cei cu profesii liberale puteau fi depuse electronic, fără contact cu vreun ghișeu. Așa am reușit să conving ministrul de finanțe să scoată Trezoreria din epoca de piatră și să transmită electronic, nu cu trenul, dispozițiile de plată pentru alocații, indemnizații pentru creșterea copilului și alte beneficii sociale, către județe.

În planul activității parlamentare, alte două proiecte pe care le-am semnat, alături de colegul meu Florin Roman, în calitate de deputați liberali de Alba au făcut din digitalizare literă de lege. Vorbim de legea interoperabilității, care permite conectarea tuturor bazelor de date ale instituțiilor statului pentru a-și prelua, între ele, documentele emise cetățenilor și legea care instituie eliberarea cazierului judiciar în format electronic.

Continuăm. Avem treabă de făcut”, a declarat Alin Ignat, deputat PNL de Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    joi, 06.07.2023 at 12:17

    Eu cred că aţi eliminat doar şina. De fapt ce trebuia eliminat nu aţi reuşit, neputicioşilor !

  2. Nelu

    vineri, 07.07.2023 at 14:47

    ce păcat că ești tanar și te ocupi de găinării!Te-ai trezit și tu, sau poate nu știai că s-a încheiat de mult acest subiect și nu ai, ai avut niciun merit!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax